Comunitate

Alte două proiecte de investiţii la Uricani

Magdalena Şerban

După ce situaţia proiectelor europene şi guvernamentale depuse a devenit una clară, primind finanţare, administraţia publică din Uricani urmăreşte să atragă noi fonduri europene pentru alte două investiţii.

„Primul program vizează eficienţa energetică a sediului primăriei. Estimăm o reducere a costurilor cu căldura de circa 30-40 la sută. În prezent, încălzirea se face cu gaz, dar în perspectivă avem în plan schimbarea actualului sistem cu unul mai performant, pe lemne. Ne mai dorim reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public pe străzile Cheile Buţii, Rostoveanu şi Retezat. Vrem să înlocuim vechile lămpi cu unele economice, pe bază de led, dar şi să schimbăm cablurile acolo unde situaţia o cere. În timp, s-au deteriorat şi trebuie schimbate. Pe măsură ce vom face rost de bani, vom continua cu extinderea iluminatului public. Sunt investiţii menite să reducă din cheltuieli, acesta fiind scopul principal, pe lângă utilitatea lor”, spune Dănuţ Buhăescu (foto), primarul din Uricani. La ora actuală, conducerea oraşului are câştigate nu mai puţin de 11 proiecte, din care şase sunt prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL) şi cinci pe fonduri europene.

2 comentarii la „Alte două proiecte de investiţii la Uricani

  • Cand mai mergi la Bucuresti sa rezolvi cu asfaltarea drumului spre Herculane ??? Ca esti primit BINE la minister asa te laudai candva domnule primar.

  • d-le primar doresc sa aflu de ce nu mai gasesc in magazine apa de la fabrica din uricani!Multe persoane s-au obisnuit cu ea si le lipseste

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura