Comunitate

Alpinistul Adrian Ahriţculesei pregăteşte o expediţie pe Everest, în aprilie

Alpinistul Adrian Ahriţculesei (foto), cunoscut pentru performanţa de a fi primul bărbat din România care a încheiat „Circuitul celor şapte vulcani”, va pleca, luna viitoare, în Nepal, într-o expediţie în care şi-a propus să cuce­rească vârful Everest (8.848 m).

Se pregătește de anul trecut
Expediţia va avea loc în perioada 12 aprilie – 30 mai, alpinistul din Petroşani propunându-şi să abordeze vârful pe partea sudică, din Nepal, el urmând
să-şi transporte singur echipamentul
şi hrana. Cu toate acestea, Adrian Ahriţculesei va fi însoţit de doi şerpaşi care vor avea rolul de a-l sprijini în caz de nevoie. „E o nouă provocare pentru mine. Iniţial am dorit să încerc cu un vârf mai mic de 8.000 de metri. Apoi, după ce m-am gândit mai bine, mi-am spus că, dacă tot încerc şi fac un efort, in­clusiv financiar, ce-ar fi să urc pe cel mai înalt vârf”, a declarat alpinistul român. El a explicat că pregătirea pentru această expediţie a început în luna august 2023, cu alergări montane cu diferenţe de nivel, iar în prezent urmează un program de antrenament foarte riguros, gândit astfel încât să fie în formă maximă la momentul ascensiunii pe Everest.

Două etape de aclimatizare
În primele 10 zile ale expediţiei, Adrian Ahriţculesei şi-a propus să ajungă în tabăra de bază, la 5.300 metri alti­tu­dine, după care va urma o perioadă de acli­matizare cu două urcări la peste 7.000 de metri. Plecarea spre vârf va de­pinde de vreme, startul fiind pro­gramat din tabăra de bază. „Din tabăra de bază voi face două rotaţii de acli­matizare, în care eu va trebui să ajung până în ultima tabără, la 7.900 de metri. După aceea, planul este să cobor în tabăra de bază, la 5.300 metri – unde o să-mi încarc bateriile, ca să zic aşa – şi o să aştept culoarul de vreme bună. Sper să fiu în formă fizică şi psihică foarte bune şi să-mi îndeplinesc obiectivul, acela de a ajunge pe cel mai înalt vârf din lume. Vârful Everest ar trebui făcut în 30-35 de ore, în funcţie de pregătirea alpinistului”, a explicat alpinistul din Petroşani.
În luna ianuarie 2023, alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m) din Antarctica şi să finalizeze astfel „Cir­cu­i­tul celor şapte vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă. În vârstă de 40 de ani, absolvent al Fa­cul­tăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, alpinistul lucrează ca opto­me­trist la o firmă din Petroşani. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura