Alina Rotaru-Kottmann, locul 6 la Berlin

Sportiva română Alina Rotaru-Kottmann (foto) a ocupat locul 6 în proba de săritură în lun­gime, la tradiţionala reuniune ISTAF de la Berlin, etapă din circuitul Continental Tour Silver.
Cea mai bună săritură a Alinei Rotaru a fost de 6,40 m, victoria revenind britanicei Jazmin Saw­yers, cu 6,73 m, care a reuşit să o de­pă­şească pe campioana mondială şi olimpică Malaika Mihambo (Germania) cu 3 centimetri. Podiumul a fost completat de suedeza Khaddi Sagnia, cu 6,60 m, ucraineanca Marina Beh-Romanciuk a ocupat locul patru, cu 6,44 m, în timp ce pe cinci s-a clasat Petra Farkas, cu 6,41 m.
Norvegianul Karsten Warholm, care la Jo­curile Olimpice de la Tokyo a stabilit un nou re­cord mondial la 400 m garduri (45 sec 94/100), a câştigat la Berlin, însă cu un timp modest pentru el, 48 sec 08/100. Scandinavul venea după o victorie obţinută la Zurich, în circuitul Dia­mond League (47 sec 35/100).
Alţi câştigători de la Berlin:la masculin Marvin Bracy (SUA) la 100 m, Devon Allen (SUA) la 110 m garduri, Sam Kendricks (SUA) la săritura cu prăjina și Johannes Vetter (Germania) la aruncarea suliţei.
În întrecerile feminine, Daryll Neita (Marea Britanie) s-a impus la 100 m, Corinna Schwab (Germania) la 400 m, Kate Grace (SUA) la 1.500m și Gesa Felicitas Krause (Germania) la 3.000m obstacole.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare