Actualitate

Alin Simota, cercetat într-un nou dosar instrumentat de DNA

Maximilian Gânju

Omul de afaceri Alin Simota (foto), judecat în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor, condamnat deja în unele dintre ele, şi dat în urmărire internaţională, deoarece a fugit din ţară, este cercetat într-un nou dosar penal întocmit de DNA – Serviciul Teritorial Bacău.
Alin Simota ar fi cerut 500.000 de lei de la un afacerist şi în schimb a promis că-l ajută să transporte cărbune către un CET. Simota a luat 200.000 de lei şi a „uitat“ de angajament.
Anchetatorii susţin că în vara anului 2010, S.C. CET S.A. Bacău şi S.C. Electrocentrale Oradea S.A. urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziţionat de la Societatea Naţională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care inculpaţii Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu şi un om de afaceri (martor în cauză) au încercat să şi le adjudece prin intermediul unei societăţi controlate de acesta din urmă. În acest scop, omul de afaceri a luat legătura cu Alin Simota, consilier judeţean la acea dată, care i-a spus că, prin influenţa pe care o are pe lângă conducerea centrală a unui partid politic, îi poate asigura încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău şi Oradea erau membri ai aceleiaşi formaţiuni politice. Simota a cerut 500.000 de lei, bani ce urmau să ajungă la partid.
Procurorii susţin că soţii Gabriela şi Ovidiu Mazilu au fost de acord cu suma cerută şi cu plata unui avans de 50.000 de euro. Pentru obţinerea banilor solicitaţi ca avans, inculpata Gabriela Mazilu, folosindu-se de calitatea de director economic al SC CET SA Bacău, a dispus plata unor datorii pe care această societate le avea către o firmă a omului de afaceri. Astfel, în luna septembrie 2010, cei doi inculpaţi şi omul de afaceri au remis lui Alin Simota, consilier judeţean la acea vreme, în patru tranşe, suma totală de 210.000 lei.
Alin Simota a afirmat că a efectuat toate demersurile la care s-a angajat, dar cele trei persoane nu au reuşit să încheie contractele de transport cărbune respective. Cauza a fost disjunsă pentru continuarea cercetărilor faţă de persoana care, la data faptelor deţinea funcţia de consilier judeţean (adică Alin Simota – n.n.)”, se arată în rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Totodată, aceştia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a soţilor Mazilu, iar în cazul lui Simota aşteaptă să fie extrădat din Emiratele Arabe Unite.

4 comentarii la „Alin Simota, cercetat într-un nou dosar instrumentat de DNA

  • Cenzura comunista e in glorie la redactia mesagerului. Daca un om are o parere despre un anume subiect de ce il stergeti? Unde e libertatea presei?

  • Pardon, libertatea cuvintului. Voi cind ,,d-ati,, in cineva si-l jigniti in toate felurile, e corect?

  • Una este sa-ti exprimi o parere in mod civilizat si alta este sa debitezi injurii, jigniri si injuraturi ca la usa cortului.
    Sa nu mai vorbim de acuzatii nefondate, schimbari de nume etc.
    Mi se pare foarte corect ce au facut cei de la Mesagerul.

  • Atunci sa inchida rubrica comentarii. Oricum ei sterg anumite comentarii care ii deranjeaza pt ca se refera la ceibpe care sefii de la Mesagerul ii protejeaza. Si nu exista foarte corect ci doar corect.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura