Politica si administratie

Aleşii PDL vor sã plece din Consiliul Judeţean

05 PDL Conferinta Dorin Gligor  Sorina Popa

Liderul PDL Hunedoara, Dorin Gligor (foto), a declarat recent că este posibil ca aleşii partidului să se retragă din Consiliul Judeţean Hunedoara. Gligor susţine că există o nemulţumire a consilierilor judeţeni ai PDL, după ce au fost votate mai multe proiecte de hotărâri privind repartiţia banilor publici în mod incorect.

„Analizăm situaţia să ne retragem din Consiliul Judeţean Hunedoara. Asta, după ce s-a votat împărţirea banilor publici în mod incorect. Este vorba despre gestionarea incorectă a banului public şi nu putem să fim de acord cu acest lucru. Dacă în cazul unor ONG-uri s-a întâmplat ca banii publici să fie repartizaţi incorect, ne gândim ce se petrece în cazul licitaţiilor pentru întreţinerea drumurilor, de exemplu, sau cum se fac angajările în instituţia judeţeană şi în cele din subordine”, a declarat liderul democrat-liberalilor din judeţ. CJ Hunedoara a alocat 87.000 de lei unor asociaţii fantomă, înscrise în aceeaşi zi, la aceeaşi adresă de membri ai PNL Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura