Alegerile la ALDE Deva mai aşteaptă
Membrii ALDE din municipiul Deva nu au reuşit nici până în prezent să-şi organizeze alegeri pentru desemnarea conducerii, la fel ca şi cei de la judeţ.
Iniţial, liderul ALDE din judeţ declara că alegerile vor fi finalizate până în luna mai a acestui an. Nu s-a întâmplat asta, pentru că susţinea el, nu au sosit cardurile de la centru. Cert este că e aproape toamnă şi cei din ALDE Deva nu şi-au ales liderii, mergând tot pe sistemul de interimat. Contactat, Emanuel Clej, liderul organizaţiei ALDE Deva, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu ştie când vor avea loc alegerile şi nici câţi membri are organizaţia sa. ”Poate în septembrie să organizăm alegerile, acum e perioada de concedii. Membri, nu ştiu câţi avem, că se fac înscrieri zilnic. Probabil vreo 180 la Deva”, a spus Clej. (S.Popa)

