Actualitate

Alcoolul le-a dat curaj, dar i-a băgat în belea

Mai mulţi hunedoreni au pus în pericol participanţii la trafic, după ce au urcat la volan aflându-se sub influenţa alcoolului. Unii dintre ei, pe lângă că au băut, nici măcar nu aveau permis de conducere.

Astfel, poliţiştii din Haţeg au prins un bărbat de 45 de ani, din comuna Pui, care conducea pe raza localităţii Ciopeia, deşi consumase băuturi alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,64 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Un alt şofer de 46 de ani, din Deva, a fost prins că urcase băut la volan după ce a comis un accident rutier. Individul a scăpat nevătămat, fiind înregistrate doar pagube materiale. La testarea pentru alcool a reieşit că avea o alcoolemie de 0,75 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Alţi doi hunedoreni sunt cercetaţi penal atât pentru că au condus băuţi, cât şi pentru că nu aveau permis. Unul a fost prins de poliţiştii din Baru pe DJ 687, pe raza comunei Pui. Tânărul de 29 de ani, din comuna Pui, conducea un autoturism deşi nu avea carnet. În plus, băuse înainte de a urca la volan. Al doilea caz a fost descoperit de poliţiştii din Şoimuş. Aceştia au prins un şofer de 50 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe DJ 706 A, pe raza localităţii Şoimuş, fără permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,69 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura