Alarmă cu bombă la Sews Deva
Nicoleta Popa
Ieri, aproape 250 de angajaţi de la Fabrica de cablaje SEWS din Deva au fost evacuaţi, după ce o colegă de-a lor, aflată în concediu, a sunat şi a anunţat că în vestiarul clădirii se află o bombă. Alarmaţi, aceştia şi-au anunţat de îndată şefii, care au sunat la 112.
Totul s-a petrecut în jurul orei 14.30, când în incinta fabricii se aflau muncitorii din schimbul unu, iar cei din schimbul doi urmau să vină la muncă.
Nu au mai intrat în fabrică
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, jandarmeriei, echipe anti-tero şi de pirotehnişti, două autospeciale ale ISU, un echipaj de descarcerare, dar şi un modul SMURD. Astfel, jandarmii au asigurat zona şi au interzis intrarea în incinta fabricii, până la încheierea intervenţiei.
Pompierii au desfăşurat un dispozitiv de stingere a unui eventual incendiu, care ar fi putut izbucni în urma exploziei. „Timp de aproape o oră şi jumătate, echipele anti-tero şi pirotehniştii, împreună cu un câine special antrenat în detectarea dispozitivelor explozive, au scotocit toate colţurile clădirii, dar nu au găsit nimic, apelul dovedindu-se a fi fals”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, subinspectorul Bogdan Niţu.
Cercetată pentru acte de terorism
Persoana care a anunţat prezenţa bombei în incinta fabricii a fost identificată şi urmează să fie audiată de către poliţişti. Totodată, femeia s-ar putea alege cu dosar penal pentru acte de terorism, şi va trebui să plătească şi costurile deplasării echipelor de intervenţie.