FlashSport

Al doilea eşec, penultima greşealã admisã

11 x fc hd cs osorheiCiprian Marinuţ

Lidera FC Hunedoara a etalat un fotbal departe de pretenţiile ligii secunde, spre care tinde, în meciul din deplasare cu ocupanta locului trei, CS Oşorhei, suferind a doua înfrângere în retur, scor 0-1. Trupa antrenată de Marius Opric mai are un singur punct avans în faţa Olimpiei Satu Mare, dar mai poate călca strâmb o singură dată, întrucât are un meci mai puţin disputat decât ocupanta locului doi.  

Răzbunarea fostului lider
Întâlnirea cu a doua echipă de pe podium a însemnat al doilea eşec din returul din campionat pentru alb-albaştri. La fel ca în partida cu Olimpia Satu Mare, FC Hunedoara şi-a arătat faţa urâtă, iar orădenii au profitat de situaţie. Chiar dacă ocupă locul trei, fără şanse reale la promovare, şi venea după o perioadă fără victorie acasă, gruparea antrenată de Cosmin Bodea a jucat pragmatic şi eficient, încurcând calculele hunedorenilor. După un start echilibrat, la rampă a ieşit fostul lider al hunedorenilor, Lucian Todea, care e acum căpitan la CS Oşorhei. Talentatul mijlocaş a dat tonul ofensiv al formaţiei sale, care a dominat destul de autoritar prima repriză. Inevitabilul s-a produs în minutul 33, când căpitanul Todea a deschis scorul cu un şut deviat de defensiva hunedoreană, 1-0. Golul nu i-a trezit pe jucătorii liderei, ci le-a dat aripi orădenilor care puteau să-şi majoreze avantajul. Abia în repriza secundă, când gazdele au picat fizic şi au început să tragă de timp, hunedorenii au avut unele tentative ofensive, însă defensiva adversă a rezistat. Meciul s-a încheiat cu FC Hunedoara în atac, cu gazdele trăgând de timp şi cu două minute mai repede decât cele patru de prelungire indicate de arbitru. Scorul a rămas 1-0, iar FC Hunedoara şi-a complicat mult situaţia în clasament. „Am făcut un meci bun, iar în prima repriză ne-am creat şi alte câteva situaţii bune de a marca în afara golului. Îmi pare bine că n-am mai luat gol, cum am păţit la meciurile anterioare”, a declarat la final tehnicianul orădenilor, Cosmin Bodea.

Calculele promovării
În aceeaşi rundă, Olimpia Satu Mare a câştigat meciul de pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, 2-0, şi s-a apropiat la un singur punct de lidera FC Hunedoara. Pe lângă acest unic punct, alb-albaştrii au şi avantajul că în ultimele şase etape vor juca toate meciurile, în vreme ce Olimpia va sta în runda a 23-a. În aceste condiţii, oficialii şi jucătorii de la FC Hunedoara trebuie să se mobilizeze, pentru a obţine minimum 15 din cele 18 puncte posibile. Un bilanţ mai slab ar putea compromite promovarea, vis care părea la îndemână la startul returului. Programul jocurilor hunedorenilor: etapa 21-a, cu Seso Cîmpia Turzii (deplasare); etapa 22-a, cu Plimob Sighetu Marmaţiei (acasă); etapa 23-a cu Şoimii Pâncota (deplasare), iar Olimpia stă; etapa a 24-a, cu Unirea Dej (acasă), etapa a 25-a cu Sănătatea Cluj (deplasare), a 26-a, cu FC Zalău (acasă).

Oşorhei – FC Hunedoara 1-0 (1-0)
A marcat: Lucian Todea (min. 33)
CS Oşorhei: Ghilea – Fitero (66 Arsene), Pintea, Lupuţ, Pop – Magda, Andor (87 Nistor), L. Todea (cpt.-76 Dobrescu), Ember – Morar, Lupaşcu. Antrenor: Cosmin Bodea.
FC Hunedoara: Dragotă – Vîrtan, Bier (82 Ambruş), Cuciula, Roiu – Vajda (cpt.), Găceanu (68 Vişan) – R. Cristian (68 Nicula), Făgărăşanu, Pepenar (75 Drăgoescu) – Suciu. Antrenor: Marius Opric
Arbitrii: Nicolae Bordean (Sibiu), Doru Lucaciu şi  Marius Balint (ambii din Cluj-Napoca).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura