ActualitateFlash

Afaceristul Milică Pup, trimis în judecată pentru dare de mită

Adriana Năstase

Omul de afaceri Milică Pup (foto) a fost trimis în judecată de către cei de la DNA Alba, acuzația fiind de dare de mită. Este vorba de un dosar disjuns din cel în care foștii șefi de la Consiliul Județean au fost anchetați pentru acte de corupție.

Consultanța, bat-o vina!
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a unui om de afaceri și a SC Trans Construct Import Export SRL, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul lunii octombrie 2013, administratorul SC Trans Construct Import Export SRL i-ar fi promis lui Balint Tiberiu Ioan, la acea dată fiind vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, suma de 100.000 euro pentru a aproba prelungirea unui contract de exe­cuție lucrări încheiat de SC Trans Construct Import Export SRL cu Consiliul Județean Hunedoara și pentru a asigura decontarea cu prioritate a sumelor facturate în baza graficului de execuție a lucrărilor.
Ulterior, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, după semnarea actului adițional, in­cul­patul i-ar fi remis vicepreședintelui Con­siliu­lui Județean Hunedoara, prin inter­mediul SC City Park Solution SRL (pe care acesta din urmă o administra în fapt), în mai multe tran­șe, suma totală de 510.000 lei ce reprezenta costul unor presupuse servicii de consul­tanță de care ar fi beneficiat omul de afaceri.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara. Menționăm că, în cursul lunii martie 2022, Balint Tiberiu Ioan și SC City Park Solution SRL au încheiat cu procurorii anticorupție câte un acord de recunoaștere a vinovăției”, se arată într-un comunicat al DNA Alba.
Iată că după atâția ani, încep să fie trimiși în judecată cei implicați în acest dosar care a făcut mare vâlvă la vremea respectivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura