Actualitate

Adolescentul hoţ de maşini, arestat preventiv

Tânărul de 16 ani, din Hunedoara, care a furat o maşină, a rănit un poliţist şi a avariat mai multe autoturisme în încercarea de a scăpa, a ajuns după gratii

Adolescentul a făcut prăpăd în Petroşani, după ce poliţiştii l-au încolţit pentru că furase o maşină care a fost lăsată cu cheile în contact. Oamenii legii au dat autoturismul în urmărire pentru a-l prinde pe hoţ, iar maşina a fost descoperită tocmai în Petroşani, de către un poliţist aflat în timpul liber. Acesta şi-a chemat colegii în ajutor, însă n-au bănuit nici o clipă ceea ce avea să urmeze. Când echipajul s-a apropiat de autoturism, adolescentul aflat la volan a demarat în încercarea de a scăpa, a avariat două maşini aflate în apropiere şi s-a oprit într-un gard. Un ofiţer din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a fost târât câţiva metri şi rănit la mână, după ce s-a prins de portieră, în încercarea de-al opri pe hoţ. Adolescentul a coborât din autoturism şi a încercat sa fugă, însă a fost prins şi imobilizat. Tânărul este cercetat în stare de arest preventiv pentru furt calificat, conducere fără permis, distrugere şi ultraj. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura