Adolescentă abuzată de tatăl vitreg
Minora a depus o plângere la Poliția Hunedoara, după ce a fost lovită de bărbat. Agresorul s-a răzbunat pe fată după ce se certate cu concubina sa, mama minorei.
Face scandal des
Procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara au cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva agresorului. „Reclamanta a dedclarat că are 15 ani și că a fost o neînțelegere între ea şi tatăl vitreg, care a lovit-o. (…) Mama reclamantei arată că şi în trecut au mai fost neînțelegeri între ea şi pârât, însă fără bătăi, au fost doar violențe verbale. Femeia a spus că a nu a ştiut că fata ei a fost agresată fizic de către concubin pe data de 08.05.2025, ci a aflat doar pe data de 10.05.2025, când minora
i-a arătat vânătaia. Tot la interpelarea instanţei mama reclamantei arată că pârâtul face scandal la un interval de 2-3 săptămâni”, se arată în dosar.
Regretă ce a făcut
Magistrații au arătat că adolescenta a fost lovită cu o coadă de mătură de către individul furios, iar pentru violențe este și cercetat penal. ”Împotriva pârâtului, la data de 11.05.2025, ora 00.45, a fost emis de către Poliția Municipiului Hunedoara un ordin de protecție provizoriu, la cererea victimei, prin care s-a dispus ca, pe o perioadă de 5 zile, bărbatul să păstreze o distanță de 100 m faţă de victimă si de locuința acesteia, precum şi faţă de şcoala unde învață victima. Pârâtul a recunoscut şi regretat fapta”, se mai arată în dosar. Instanța a considerat că trei luni sunt suficiente pentru ca agresorul să îşi regleze comportamentul, astfel că a emis împotriva lui un ordin prin care i se interzice să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri faţă de adolescentă. (M. Gânju)