Politica si administratie

Administraţie cu capul în nori: Consiliul face, consiliul reface!

05 victor arion (2)Volodia Macovei

Într-o şedinţă „de îndată”, care a avut loc ieri, Consiliul Local Deva a fost obligat să corecteze erorile din formularea conţinutului Acordului de sprijin în vederea semnării acestuia de către Municipiul Deva, S.C. Apaprod şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), formulare cuprinsă într-o hotărâre votată anterior.

Hotărâre făcută pe genunchi
În fapt, prin HCL nr. 197 din 27 mai 2014, a fost aprobat, în şedinţa CL Deva formatul respectivului acord. De asemenea, prin acea hotărâre, a fost împuternicit viceprimarul Marius Surgent să semneze, în numele municipiului Deva, acest acord de sprijin. Numai că lucrurile nu au fost bine făcute.
Prin adresa nr. 9.445, din 3 iunie 2014, SC Apaprod SA a adus la cunoştinţă municipalităţii devene faptul că „formatul HCL nr. 197/2014 nu întruneşte întocmai condiţiile solicitate de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”, fiind indicată o altă formulare a conţinutului acestuia, precum şi împuternicirea primarului municipiului Deva, Petru Mărginean, să semneze acest acord. Astfel încât, ieri, CL Deva a fost nevoit să decidă revocarea HCL 197/2014 şi votarea unei alte hotărâri care să întrunească cerinţele.

O garanţie că banii sunt folosiţi corect
Pentru a înţelege la ce se referă acest acord, am solicitat lămuriri directorului general SC Apa Prod SA, Victor Arion (foto).
„Apa Prod a semnat un contract de finanţare privind extinderea şi modernizarea sistemelor de apă în judeţul Hunedoara în valoare de 106 milioane de euro. Această finanţare are mai multe surse de venit: 88,8 la sută vin din partea Uniunii Europene, 1 la sută vin din partea autorităţilor locale şi 6,6 la sută este contribuţia operatorului. Operatorul, ca să ia aceşti bani, aşa cum a făcut şi pentru proiectul ISPA, contactează o unitate bancară internă sau externă, care să asigure aceşti bani. Contractul de finanţare se semnează între Apa Prod şi BERD, iar ceea ce s-a votat acum este un contract de susţinere, de împuternicire. Adică, autorităţile locale care sunt membri în ADI – Consiliul Judeţean şi Primăria Deva – să vegheze ca contractul de delegare încheiat între Apa Prod şi ADI să fie respectat. În ceea ce priveşte contractul de susţinere, este obligatoriu ca atunci când trebuie făcute modificări tarifare, când trebuie date autorizaţii pentru proiecte, banca vrea să ştie că autoritatea locală face tot ce este legal ca aceste autorizaţii să fie în timp date, să fie corect date, astfel încât banii pe care noi îi investim în acest proiect să fie corect folosiţi. Prin urmare, acest contract de susţinere nu implică în nici un mod financiar autoritatea publică locală şi judeţeană. BERD-ul a hotărât ca din partea autorităţilor locale, care sunt şase în acest contract, Deva să fie reprezentată, pentru că este reşedinţa de judeţ şi oamenii de la BERD cred că este oraşul cel mai mare în care lucrurile se pot desfăşura în mod corect. Prin urmare, nu este nici o problemă din punct de vedere financiar, nu avem nici o atingere privind bugetul local. Cerem doar o susţinere de respectare a contractului de delegare”, a declarat directorul general Apa Prod SA Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura