Administraţia judeţeană, nemulţumită de activitatea constructorului. Lucrări în ritm de melc la drumul din Parâng

17 octombrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Şantierul drumului din Parâng este inspectat periodic de Costel Avram, administratorul public al judeţului. Acesta s-a arătat extrem de nemulţumit de ritmul lucrărilor şi de faptul că firma care a câştigat licitaţia nu respectă graficele. Reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara a fost şi săptămâna trecută într-o inspecţie în Parâng şi a avertizat constructorul că nu are nici măcar un singur motiv să nu lucreze la capacitate maximă.
„Din păcate, ceea ce am constatat este în măsură nu doar să ne nemulţumească, ci chiar să ne îngrijoreze. Personal, nu pot să înţeleg cum este posibil ca o firmă titrată cum este Strabag să nu acţioneze aici decât cu un singur utilaj, iar lucrările să fie mult sub graficul asumat prin contractul semnat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, asta în condiţiile în care vremea este foarte bună pentru acest tip de lucrări. Mă întreb ce vor face la iarnă, dacă acum nu-şi fac treaba aşa cum au asumat-o prin contract? Le-am cerut şi astăzi celor de la Strabag să trateze cu mai multă seriozitate acest contract, pentru că drumul spre Parâng este foarte important pentru Consiliul judeţean şi pentru întreaga Vale a Jiului“, a afirmat Avram.
Administratorul public al judeţului spune că vor fi monitorizate permanent lucrările din Parâng. „Vom informa constant opinia publică asupra felului în care acţionează cei de la Strabag. Sper că atenţionările noastre vor fi luate în serios şi vom vedea mai multă acţiune pe acest şantier extrem de important pentru dezvoltarea turismului în Parâng“, a mai spus Avram. Proiectul are un termen de finalizare de 27 de luni, valoarea totală a acestuia fiind de peste 17 milioane de lei, sumă alocată din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Am mai vazut filmul asta cu tot felul de motive pentru valea jiului (contestatii …. , drumul spre Herculane , DN 7A , …) ………..

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Alegeri la ALDE Deva

În sfârşit, membrii organizaţiei municipale Deva a ALDE îşi vor alege conducerea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă Emanuel...

Biroul de audienţe al Consiliului Judeţean din Petroşani, din ce în ce mai căutat

Privit cu scepticism la înfiinţare, dat fiind faptul că fostul punct de lucru deschis în Petroşani de fosta conducere a...

De ce este nemulţumit Mircea Moloţ, fostul şef al Consiliului Judeţean. „Când eram eu preşedinte, erau firme de casă, acum sunt partenere”

Mircea Moloţ (foto), liderul ALDE Hunedoara, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara s-au antepronunţat...

Închide