Comunitate

Administrația din Pestișu Mic, printre primele care au pus în circuit plata dărilor locale pentru 2023

Magdalena Șerban

Unii primari abia din această săp­tămână au dat undă verde plății taxelor și impozitelor locale pentru 2023, așa că nu toți hunedorenii au luat start-ul în mod egal. La Pestișu Mic, lucrurile au fost puse în ordine încă de la sfârșitul lui 2022, iar prin urmare, noul an a debutat în forță.

 

Au fost rapizi

„În cazul nostru, încă din 3 ianuarie se pot achita taxele locale. Până în 31 martie, la fel cum am procedat an de an, cine plătește integral valoarea impozitului pentru 2023 beneficiază de acea cotă de reducere de zece la sută. Nu am practicat majorări ale grilei, ci doar am aplicat indicele afe­rent ratei inflației. Deci nu am mărit obligațiile fiscale ale contribuabililor. Scumpirile din ultima vreme corelate cu nevoile pentru traiul de zi cu zi nu mai lăsau loc pentru alte poveri. Poate 20 de lei nu e mult pentru o instituție, dar pentru un pensionar sau o familie cu mulți copii înseamnă câteva pâini de pus pe masă. Vreau să le mulțumesc celor care și-au făcut datoria civică și au onorat dările pentru 2022 și totodată celora care încă din primele zile din 2023 s-au scăpat de această grijă pentru noul an. Pe cei­lalți cetățeni îi aș­tep­tăm să o facă”, a afirmat Daniel Dobruţchi (foto),
primarul din Peştişu Mic. Despre alo­cările bugetare, edilul a spus că sunt puțin mai mari în 2023, comparativ cu cele precedente, însă indiscutabil că per ansamblu nu vor putea echilibra ma­jo­rările înregistrate în rândul cheltuielilor, toate din pricina tarifelor ridicate (energie electrică, carburanți, etc). ,, Vom avea de asigurat cofinanțări la proiectele investiționale câștigate pe diverse axe (europene sau filieră guvernamentală). Nu ne vor ajunge acești bani bugetați, așa că trebuie să găsim soluții și să vedem cum ne vom descurca. Sunt foarte im­por­tante pen­tru comunitate, le-am obț­inut cu greu, dar trebuie să mai fa­cem un efort”, a mai arătat edilul local.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura