Politica si administratie

Acum e acum. După vaccinare, guvernanții ne dau și buletine cu CIP

Adriana Năstase

Primele cărți de identitate electronice vor fi emise, în cadrul unui program pilot, la Cluj Napoca. Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Pentru început, 5.000 de bucăți
„Astăzi (n.r.-ieri) dăm startul emiterii cărţii de identitate electronică în cadrul unui proiect pilot, pentru care am ales municipiul Cluj-Napoca. Am găsit aici deschidere din partea domnului primar, Emil Boc, din par­tea echipei domniei sale, pentru imple­men­tarea acestui proiect pilot şi pentru acest lucru le mulţumesc, pentru interesul mani­festat pentru acest proiect pilot”, a declarat Lucian Bode.
Potrivit spuselor sale, prin acest program pilot vor fi emise 5.000 de cărţi de iden­titate electronice, înainte să fie extins la ni­velul întregii țări.
„Doresc să mulţumesc echipelor tehnice ale ministerului Afacerilor Interne, care, în cola­borare cu partenerii instituţionali, au pus în practică, prin forţe proprii, acest pro­iect pilot”, a spus Bode.

Avantajele noii cărți de identitate electronice
Noua carte de identitate electronică, cu CIP, a intrat în vigoare de ieri, 2 august, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene. Noul document de identitate va conține un certificat pentru semnătură elec­tronică şi datele biometrice ale titu­larului.
Conform reglementărilor în vigoare, car­tea de identitate va conține o serie de infor­mații cu caracter personal. Este vorba des­pre numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia titularului, data şi locul naşterii, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, CNP și adresa de domiciliu. Aceste informații apar și pe actualele documente de identitate. În plus, cartea electronică va mai conține un certificat pentru semnătură electronică şi datele biometrice ale titu­la­rului. Este vorba despre imaginea facială şi, după caz, imaginile amprentelor digitale de la două degete.
Cu ajutorul cărții de identitate electronică, titularul va putea să se autentifice online în sistemele informatice ale instituțiilor pu­blice și private. Aceasta pentru a beneficia de servicii electronice bancare, fiscale, în relația cu ANAF etc. Cartea electronică de identitate va înlocui cardul naţional de asi­gurări sociale de sănătate, funcționalitățile acestuia urmând să fie asigurate de noul act de identitate.
Actul de identitate va conține o serie de elemente de securitate obligatorii, prevă­zute de legislația europeană, care va per­mite libera circulație a deținătorilor în spațiul Uniunii Europene.

Cetățenii pot opta pentru cărți de identitate simple
Pentru cei care nu vor cărți de identitate electronice, cu CIP, autoritățile vor pune la dis­poziție cărți de identitate simple. Aces­tea conțin toate datele de identificare, mai puțin cele stocate pe cip-ul electronic.
Cărțile de identitate simple nu vor mai per­mite titularilor să circule liber în Uniunea Europeană, doar în baza actului de iden­ti­tate. Ei vor avea nevoie și de un pașaport va­labil.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura