Sport

Achiziţii pentru un plus de experienţă

11 x 2 ilie-antonFC Hunedoara l-a readus la echipă pe portarul Ilie Anton (foto) şi se află în tratative cu trei jucători de la Jiul Petroşani care au trecut probele de joc şi se pregătesc deja sub comanda antrenorului Titi Alexoi. „Aveam nevoie de un portar cu experienţă şi de jucători care să fortifice axul median al echipei”, a spus Alin Barna, preşedintele clubului de pe Cerna.
După promovarea celor şase juniori care au scăzut media de vârstă a lotului, FC Hunedoara caută acum să îşi asigure şi „bătrânii” de care are nevoie orice echipă. Portarul Ilie Anton, care a mai fost în lotul hunedorean, a revenit la echipă de la o grupare din Alexandria, iar jucătorii Răzvan Drăgoescu, Sandu Remus şi Horaţiu Popa, de la Jiul Petroşani, au trecut deja probele de joc şi sunt în tratative pentru semnarea unor angajamente. „Pe Ilie Anton l-am adus la echipă pentru a ne asigura că avem oricând în lot un portar cu experienţă şi pentru a se ocupa de pregătirea portarilor din grupele de copii şi juniori ale clubului. Sperăm să reuşim să rezolvăm şi transferurile jucătorilor de la Jiul cu care suntem încă în tratative, întrucât vrem să fortificăm axul median al echipei”, a afirmat Alin Barna, preşedintele clubului de pe Cerna. Oficialul a mai precizat că portarului Alexandru Coman i s-a permis să meargă în probe de joc la Farul Constanţa şi că s-a renunţat la ideea unui cantonament la munte din motive financiare. „L-am lăsat pe Alex să-şi încerce norocul la o echipă mai bună, dar noi nu vrem să plece. Am renunţat şi la efectuarea unui cantonament la munte, deoarece se tergiversează aprobarea bugetelor la nivel local şi judeţean, dar mai ales pentru că antrenorul Titi Alexoi nu a insistat foarte mult pentru un astfel de stagiu”, a precizat Alin Barna.
FC Hunedoara a fost învinsă în primul amical al iernii, disputat la Deva, cu 1-0 (0-0) de CNS Cetate Deva, lidera Ligii a IV-a Hunedoara. Alb-albaştri vor susţine următorul meci test, sâmbătă, 31 ianuarie, la Curtici, cu echipa locală Frontiera (Liga a IV-a), iar apoi vor juca în data de 4 februarie, cu Gloria Geoagiu. Meciul revanşă dintre FC Hunedoara şi CNS „Cetate” este programat să se dispute pe 28 februarie la Hunedoara. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura