Actualitate

Accidente rutiere din cauza poleiului, dar şi a… băuturii

Mai mulţi şoferi au călcat acceleraţia mai tare decât ar fi trebuit şi au sfârşit în afara dru­mului. ”Pe raza localităţilor Cristur si Sân­tuhalm, din cauza neadaptării vitezei la con­diţiile de drum, au avut loc trei evenimente rutiere soldate doar cu pagube materiale. Conducătorii auto implicaţi au fost sanc­ţio­naţi contravenţional pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
În una dintre cele trei situaţii, un con­du­cător auto a avariat chiar zona semaforului din intersecţia DN7 – DJ687 (Sântuhalm), semafor care momentan nu funcţionează”, a precizat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Dat fiind faptul că şemaforul electric a fost avariat, circulaţia rutieră a fost dirijată de poliţişti.
Un alt accident s-a înregistrat pe drumul co­munal din satul Crişan. ”Poliţiştii au fost se­sizaţi telefonic că pe drumul comunal DC 8, în satul Crişan, un stâlp de electricitate este înclinat spre şosea, drumul fiind parţial blocat, ca urmare a lovirii stâlpului de către un autovehicul. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a stabilit că autor al evenimentului rutier, soldat doar cu pagube materiale, este un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Ribiţa”, a informat IPJ Hune­doara. Şoferul care a produs accidentul a scăpat nevătămat, dar va răspunde penal. Poliţiştii au constatat că băuse înainte de a urca la volan, aceasta fiind şi una dintre cauzele producerii evenimentului rutier.
Un alt accident rutier l-a avut protagonist pe un tânăr de 18 ani. Deşi are permis de doar câteva luni, acesta s-a aventurat pe drumul alunecos şi a lovit cu autoturismul o bornă kilometrică pe raza localităţii Gelmar. Tânărul din Orăştie a fost rănit uşor în urma impactului. El este cercetat acum pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura