Stiri

Accidente cu răniţi grav, în judeţ

Luni, în jurul orei 19:00, Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată că, pe o stradă din localitatea Ghelari, o persoană se află pe carosabil, în stare de inconştienţă. Poliţiştii care au mers la faţa locului au stabilit că era vorba de un bărbat, de 35 de ani, din localitate. Acesta, în timp ce rula pe o trotinetă electrică pe strada respectivă, din direcţia Ghelari spre Hunedoara, a încercat o manevră de întoarcere, dar fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, rănindu-se grav.
Tot luni, şi tot în jurul orei 19:00, un bărbat de 32 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 7, din direcţia Deva-Arad, pe raza localităţii Mintia, s-a angajat în depăşirea unei coloane de autovehicule, în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „depăşirea interzisă” şi peste marcajul cu linie continuă simplă ce desparte cele două sensuri de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 50 de ani, tot din Timişoara. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului motocicletei. (A.Clej)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura