Eveniment

Acceleratul Cluj Napoca-Bucureşti, scos din Gara Simeria

Carmen Cosman

CFR pierde lunar zeci de mii de lei, iar călătorii au de suferit, din cauza unei decizii total neinspirate a Ministerului Transporturilor. Sub pretextul eficientizării activităţii, oficialii au decis că acceleratul Cluj Napoca – Bucureşti şi retur să nu mai treacă prin Simeria.
Călătorii care ajung în Simeria şi au speranţa că vor putea circula cu acceleratul 1823/1824 Bucureşti-Simeria Triaj-Cluj Napoca şi retur au o surpriză neplăcută, şi asta, pentru că traseul acestui tren, care nu a fost modificat timp de 60 de ani până acum, nu mai trece prin acest important punct feroviar. Practic, acest tren a circulat pe relaţia Bucureşti-Petroşani-Simeria-Cluj Napoca încă din anul 1951, la patru ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bumbeşti-Livezeni. Iar reprezentanţii CFR din teritoriu spun că şi câştigul celor trei kilometri este de fapt, fals. „Pentru cei trei km economisiţi între Simeria Triaj şi Simeria, timpii de mers nu se depăşesc, fiind recuperaţi pe parcurs între staţia Simeria şi staţia Orăştie, când se deplasează pe ruta Bucureşti-Craiova-Simeria-Cluj Napoca, respectiv între staţia Simeria şi staţia Călan, pe ruta Cluj Napoca-Simeria-Craiova-Bucureşti”, au precizat sursele citate anterior. De suferit au doar călătorii, care nu mai au cu ce ajunge din Simeria în Orăştie sau Călan, ca să prindă trenul, al cărui traseu a fost restructurat de mai marii de la Ministerul Transporturilor. Sunt zeci de călători care circulau zilnic cu acest tren, iar sâmbăta şi duminica sau de sărbători, numărul acestora depăşea 100.
Oamenii solicită revenirea trenului 1823/1824 pe relaţia Bucureşti-Petroşani-Simeria-Cluj Napoca, pentru că în aceste condiţii oraşele mari ale judeţului Hunedoara sunt izolate.

3 comentarii la „Acceleratul Cluj Napoca-Bucureşti, scos din Gara Simeria

  • Dacă la ora asta nu v-aţi dat seama că această manevră a fost făcută intenţionat şi doar acum aţi găsit subiectul în arhivă sunteţi de plâns!!!!!!! Acest tren circula după câte îmi aduc aminte până la Deva ,şi mergea la Bucureşti,ştiu că pe vremea aceea trecută de mult mai erau şi condiţii de călătorie cât de cât omeneşti,acum………Acum trebuie mers la Călan sau la Orăştie,oare politicienii unde dracu sunt,dar de, pentru ei sunt avioane ,elicoptere etc.,nu mai folosesc trenul că e jenant pentru ei să meargă cu trenul.Nu se vrea ca CFR-ul să meargă bine,este făcută cu bună ştiinţă de maimarii din CFR,au externalizat tot iar contractele merg la firmele de partid cu sume de 2,3 ori mai mari decât în cazul în care meseriaşii ar fi fost din CFR.Da parandărătul batăl vina !!!!!Economii serioase făcute de ingineroeconomiştii din CFR….halal meseriaşi!Sunt sabotorii de la calea ferată ,făcătorii de dezastre ,dihonii,fiinţe care nu pot fi numite oameni!!!!!
    Nu ştiu de ce atâţia amar de directori de la CFR, nu au văzut dezastrul din curtea lor…….Acum să vedem cum o scot cu nea Necolaiciuc ?????? Acu ,,să vedem ce n-am ştiut ,s-auzim ce n-am putut ,, Paşti fericite la toţi !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura