ComunitatePolitica si administratie

A venit rândul ca Vorța să fie consultată gratuit. Caravana SALVITAL ia pulsul sănătății

Magdalena Șerban

Cu implicarea conducerii publice locale, Caravana SALVITAL ajunge la co­munitatea din Vorța pentru eva­luarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, în cadrul proiectului susținut de Con­siliul Județean Hunedoara. Este un demers pe care cei de aici deși l-au dorit și în trecut, văzând că alte localități din județ au parte de astfel de beneficii, au rămas cu așteptarea.

Două zile dedicate activității medicale
„Invit cetățenii interesați să-și tes­te­ze starea de sănătate GRATUIT, să ni se alăture astăzi (joi, 07 mai 2026) în satul Coaja, între orele 09:30 -11:00, la Căminul Cultural din localitate. Apoi, de la ora 13:00 caravana o să-și des­fă­șoare activitatea la Căminul Cultural din Certeju de Jos. Vineri, 08 mai 2026, cei din satul Vorța sunt bineveniți între orele 09:30-12:00, la Centrul de In­for­mare Turistică din satul de centru și tot vineri, cei din satul Valea Poienii se pot prezenta între orele 12:30-14:00, la Căminul Cultural Valea Poienii. Și cei din satul Visca vor avea parte de eva­lua­re gratuită, între orele 14:30-16:00, la Căminul Cultural Visca. Cred că oa­menii noștri merită să fie îngrijiți cores­punzător. Nu e chiar comod pentru un vârtsnic cu diverse afecțiuni să se pună pe drumuri spre spitalele din oraș, prin căldură ori ger, ca să-și vadă de su­fe­rință. E foarte greu pentru cei cu dureri și mai ales imposibil pentru cei greu de­plasabili. Dacă nu au pe nimeni, nici un nepot sau vreo rudă, trăiesc în durere. Nu au ce să facă. E vremea ca lucrurile să se schimbe și la noi. Salut, din nou, cu mulțumire, sprijinul oferit de Consiliul Județean Hunedoara prin domnul pre­șe­dinte Laurențiu Nistor care este cu­noscut ca fiind omul pentru care an de an sistemul hunedorean de sănătate rămâne prioritar. Este o binecuvântare să știi că ai mereu un umăr de sprijin și că în sfârșit, comuna noastră are parte de atenția cuvenită. Vreau să vă men­ționez că nu e nevoie de nici un ban, totul se face cu titlu gratuit, iar singura obligație pe care o aveți e să aveți actul de identitate la dumneavoastră. De ase­menea, dacă cineva nu ajunge în in­tervalul orar aferent satului din care face parte poate veni în alt sat. Cu sigu­ranță nimeni nu va rămâne necon­sul­tat. Specialiștii de la SALVITAL nu doar că vin cu sănătate, ci sunt și oameni, în primul rând. Vă vor înțelege. În ce ne pri­vește, dacă cineva chiar nu poate a­junge din lipsa unui mijloc de transport, deplasându-se cu greutate, aunțați-ne și vă vom ajuta. Doamne ajută să fim sănătoși ”, a transmis Flavius Eduard Benea (foto), primarul din Vorța.

Ce înseamnă evaluarea
De la măsurarea glicemiei, măsu­ra­rea temperaturii corporale, măsurarea tensiunii arteriale, efectuare spi­ro­metrie pentru identificarea pro­ble­melor pulmonare, efectuare elec­tro­cardiogramă EKG pentru identificarea problemelor cardio, efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante, de­terminare indice braț-gleznă pentru identificarea unei boli arteriale peri­ferice (BAP), hemoglobină glicozilată – evaluare și monitorizare a controlului gli­cemic, după caz și până la osteo­den­sitometria-depistarea osteoporozei, totul se va efectua în cadrul acestei ca­ravane. Obiectivul este prevenția, dar și monitorizarea și tratamentul, acolo unde situația o cere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura