Carmen Cosman

Pentru a patra oară, cei patru liberali deveni propuşi pentru a-i înlocui pe consilierii excluşi din Consiliul Local Deva au depus jurământul.

Proiecte suplimentare
Circ fără pâine în Consiliul Local Deva, unde, de luni bune, liberalii încearcă să-i înlocuiască pe cei patru aleşi excluşi din partid. La şedinţa de vineri, au fost votaţi şi înlocuitorii acestora, respectiv Maria Breazu, Petru Florin Iacob, Mariana Mladin şi Alexandru Sturza. Dar, când toată lumea răsufla uşurată, măcar în aparenţă, că scandalul s-a terminat în sfârşit, aleşii locali au luat-o de la capăt. Ieri a fost convocată o nouă şedinţă de consiliu extraordinară, cu un singur punct pe ordinea de zi, respectiv cel care făcea referire la abrogarea hotărârii prin care s-au alocat fonduri pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi. După începerea şedinţei, surpriză, însă! Pe ordinea de zi, au mai apărut fix nouă proiecte suplimentare de hotărâre, unul pentru completarea comisiei de validare, patru care vizau abrogarea hotărârilor de numire a noilor consilieri locali, iar alte patru de (re)validare a acestora.

Scântei între consilieri
Suplimentarea ordinii de zi a stârnit vii dispute între consilierii USL şi cei ai PDL, care oricum, au votat împotriva acestora, dar sunt în minoritate. „Cum putem să votăm ceva, când nu avem timp nici să răsfoim proiectele de hotărâre, nu să le şi citim. Nu am timp să citesc aceste hotărâri, să văd şi eu despre ce este vorba”, a motivat Mădălina Mateucă (PDL), în timp ce liberalul Sandu Borbeanu a subliniat că, de fapt, „facem ce aţi făcut şi până acum”. De asemenea, Vasile Ţonea (PSD) a precizat că s-a procedat la fel şi altă dată, dar colegii lor din PDL nu au fost la fel de riguroşi, dar replica a venit imediat din partea consilierilor democrat-liberali, care sunt de părere că nu se respectă regulile de fair-play, iar proiectele au venit nu înainte, ci chiar după începerea şedinţei de consiliu.

Jurământ pentru a patra oară
Cu sau fără schimbul de replici, s-a trecut la votarea proiectelor, mai ales că „puterea” a  fost în minoritate. De fapt, s-a ajuns la revocarea hotărârilor de validare a celor patru, din cauza unui „mic” amănunt, care le-a scăpat consilierilor la precedenta şedinţă de consiliu. Astfel, din comisia de validare, făceau parte două persoane care tocmai şi-au pierdut calitatea de consilieri şi ele trebuiau înlocuite, ceea ce s-a şi întâmplat. Aşa că, pentru a patra oară, cei patru au fost validaţi şi au rostit jurământul. Să fie oare a patra oară cu noroc? Depinde doar de poziţia Prefecturii Hunedoara, dacă va ataca sau nu, de această dată, hotărârile adoptate.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, după ce nu mai are funcții…

11 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că este prompt și apreciază eforturile sportivilor, munca…

11 ore ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce a fost prins cu…

11 ore ago

O nouă sperietură epidemică, virusul Chikungunya. Și să-l pronunți e greu

Un focar masiv de Chikungunya afec­tează sudul Chinei. Specialiștii spun care este riscul ca o…

11 ore ago

Oprit în trafic pentru depășirea vitezei legale, un traficant de droguri a fost arestat

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Cr­iminalității Organizate Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Cri­mi­nalității…

11 ore ago

Polițiștii, la pândă după șoferii vitezomani

Controalele efectuate de polițiști pe drumurile din județul Hunedoara, pe parcursul săptămânii trecute, sub titulatura…

11 ore ago