Patru consilieri locali liberali din Şoimuş au fost excluşi din partid la propunerea primarului. Naşul şi-a mazilit finii!

Sorina Popa

Se poate spune că scandalurile, demisiile şi demiterile din rândul liberalilor hunedoreni se transformă în degringoladă în rândul organizaţiei judeţene.

După dizolvarea Biroului Politic al organizaţiei municipale Hunedoara a PNL, fostul director al spitalului din localitate, Nicuşor Ştefan, a demisionat din partid, iar ieri a fost rândul consilierului judeţean Valeriu Bejinariu să facă acest gest. Iniţial, conducerea judeţeană a decis să-i retragă sprijinul politic lui Bejinariu, crezând că aşa îl scoate din Consiliul Judeţean. Însă, potrivit Legii aleşilor locali, Bejinariu nu putea să-şi piardă mandatul decât dacă era dat afară din partid. Ieri, el le-a luat-o înainte colegilor şi a demisionat din PNL, demisia intrând în vigoare din 19 ianuarie 2016.
Dar asta nu este totul. Scandal mare a izbucnit şi printre liberalii din comuna Şoimuş. Dintr-un foc, primarul Mihai Irimie (foto), care este liderul PNL Şoimuş, dar şi al PNL Deva, a dat afară din partid patru aleşi locali, din cei nouă pe care îi are PNL în Consiliul Local Şoimuş. Este vorba de Romulus Valentin Berindeie, care este şi directorul Parcului de Afaceri din Simeria, Adrian Pleşa, Claudiu Vasiu şi Gheorghe Avram. Pleşa a fost şi viceprimar la Şoimuş pentru puţin timp, dar a demisionat din acest post. De precizat că Pleşa şi Vasiu sunt fini de-ai primarului comunei Şoimuş, care le-a fost naş la cununie.
Consiliul Local Şoimuş este format din nouă membri PNL, trei de la PSD şi unul de la ALDE. „Am primit acasă, o scrisoare recomandată, semnată de Florin Roman, că sunt exclus din partid. Se motivează decizia, cum că aş fi încălcat Statutul partidului, încălcând deciziile conducerii şi aducând prejudicii acestuia. Nu am participat la nici o şedinţă în care să fiu avertizat că voi fi exclus din PNL. Probabil am fost dat afară că nu le convine celor din PNL că sunt directorul Parcului de Afaceri Simeria”, a declarat Romulus Berindeie pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Se pare că lista excluderilor a fost deschisă, iar epurările, cum susţin unii liberali, vor continua.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "Bai, decat sa ni-i manance PSD ul mai bine ni-i sinucidem noi".
    Bravos viniturilor. Radeti tot. Dupa voi, potopul.
    Oricum in judet nu va mai voteaza nici d.acu'.

  • Ce ai Irimie porcusor de Guinea pai nu ești tu seful hoților si sifonul sifoanelor stai liniștit porcusor ca vei merge la pușcărie si guiti tu acolo când te aia capra fotule teparule.

  • Ba Balasa sefu sifoanelor pe judetu Hunedoara e Perasifon. Irimie e un sifon mic pe linga Pera, Litera, s.a.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

50 de minute ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

50 de minute ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

51 de minute ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

53 de minute ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

54 de minute ago