Categories: Actualitate

Tâlharii de la Mina Livezeni, ridicaţi şi duşi la puşcărie

Poliţiştii de la Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara au descins, ieri după amiază, în Valea Jiului, pentru a reţine doi bărbaţi care au legături cu lumea interlopă.

Mascaţii au pus în aplicare mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul celor doi tineri acuzaţi că au jefuit subunitatea minieră din Petroşani. Gruparea alcătuită din trei tineri se ocupa cu furtul de cărbune de pe platforma minieră, iar cei trei au încercat să dea o lovitură în anul 2015. Au fost surprinşi de unul dintre paznicii unităţii miniere, l-au legat fedeleş până când şi-au încărcat dubiţa cu cărbune şi apoi au avut grijă să-l ameninţe cu bătaia dacă va anunţa furtul şi va depune plângere împotriva lor. Instanţa de fond l-a condamnat pe Adalbert Petru Feher, considerat capul grupării, la cinci ani închisoare pentru tâlhărie. Mihăiţă Tar a primit doi ani şi şase luni închisoare pentru aceeaşi faptă, însă amândoi au făcut apel la sentinţă. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, iar judecătorii au decis, la termenul de judecată de ieri, că ambii trebuie să ajungă în penitenciar. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

29 de minute ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago