Categories: Eveniment

Scandalul taximetriştilor a ajuns pe masa poliţiştilor

Carmen Cosman

Taximetriştii din Vulcan se ceartă între ei şi, după un schimb mai dur de replici, unul dintre cei care practică această activitate s-a ales, în urmă cu două nopţi, cu toate cauciucurile maşinii tăiate.

Transportă clandestini
Motivul disputei, spun cei ameninţaţi, ar fi faptul că peste 60 la sută dintre taximetrişti fac concurenţă neloială maxi-taxi-urilor, sub ochii îngăduitori ai celor care ar trebui să vegheze la respectarea legii. „Împreună cu colegul Marcel Calotă, am făcut mai multe reclamaţii la poliţie, vizavi de modul în care se înţelege să se practice taximetria, însă s-au luat doar măsuri minore, care nu i-au descurajat. Se încalcă orice regulă a taximetriei, nu se respectă tarifele, nu dau bonuri clienţilor, iar noi pierdem, pentru că vrem să lucrăm legal”, a declarat Marin Mihart, care spune că pe cei care lucrează legal nu îi protejează nimeni. Mai mult, susţine bărbatul, a primit chiar ameninţări cu moartea sau că o să i se dea foc la maşină de la cei pe care i-a reclamat. În cazul lui Marcel Calotă, ameninţările au fost puse în practică. Astfel, în urmă cu două nopţi, acesta s-a ales cu toate cauciucurile maşinii tăiate, iar taximetriştii bănuiesc că este vorba despre o acţiune de intimidare.

Pe urmele făptuitorilor
Iar bănuielile lor sunt pe cale să se confirme. După ce la Poliţia municipiului Vulcan a fost depusă încă o sesizare, oamenii legii au deschis un nou dosar de cercetare şi sunt pe urmele făptuitorului. „Urmează să stabilim cu exactitate cine este autorul şi în ce împrejurări a fost comisă fapta”, a declarat comandantul Poliţiei Vulcan, Toma Mihu, care spune că are deja informaţii despre prezumtivul autor. De fapt, cauciucurile autoturismului ar fi fost tăiate chiar în urma unui schimb mai dur de replici dintre taximetriştii concurenţi. Pe de altă parte, mai spune Toma Mihu, în urma sesizărilor depuse, au fost luate măsuri împotriva celor care circulă cu taxiurile în regim de maxi-taxi sau a celor care nu aveau autorizaţii de funcţionare, aceştia fiind drastic sancţionaţi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Daca a ajuns pe masa politistilor este clar ca se "rezolva",nu se da bilete la MaxiTaxi sau bonuri taxate la Taxi pentru calatori si apoi patroni lor scumpesc biletele spunand ca nu le iese bani profit. De ce Garda Financiara a domnului comisar pe Valea Jiului nu vrea sa-i prinda in flagrant pe sofieri care nu dau bilete la calatori.

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

5 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

18 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

18 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

20 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago