Carmen Cosman

Pentru a patra oară, cei patru liberali deveni propuşi pentru a-i înlocui pe consilierii excluşi din Consiliul Local Deva au depus jurământul.

Proiecte suplimentare
Circ fără pâine în Consiliul Local Deva, unde, de luni bune, liberalii încearcă să-i înlocuiască pe cei patru aleşi excluşi din partid. La şedinţa de vineri, au fost votaţi şi înlocuitorii acestora, respectiv Maria Breazu, Petru Florin Iacob, Mariana Mladin şi Alexandru Sturza. Dar, când toată lumea răsufla uşurată, măcar în aparenţă, că scandalul s-a terminat în sfârşit, aleşii locali au luat-o de la capăt. Ieri a fost convocată o nouă şedinţă de consiliu extraordinară, cu un singur punct pe ordinea de zi, respectiv cel care făcea referire la abrogarea hotărârii prin care s-au alocat fonduri pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi. După începerea şedinţei, surpriză, însă! Pe ordinea de zi, au mai apărut fix nouă proiecte suplimentare de hotărâre, unul pentru completarea comisiei de validare, patru care vizau abrogarea hotărârilor de numire a noilor consilieri locali, iar alte patru de (re)validare a acestora.

Scântei între consilieri
Suplimentarea ordinii de zi a stârnit vii dispute între consilierii USL şi cei ai PDL, care oricum, au votat împotriva acestora, dar sunt în minoritate. „Cum putem să votăm ceva, când nu avem timp nici să răsfoim proiectele de hotărâre, nu să le şi citim. Nu am timp să citesc aceste hotărâri, să văd şi eu despre ce este vorba”, a motivat Mădălina Mateucă (PDL), în timp ce liberalul Sandu Borbeanu a subliniat că, de fapt, „facem ce aţi făcut şi până acum”. De asemenea, Vasile Ţonea (PSD) a precizat că s-a procedat la fel şi altă dată, dar colegii lor din PDL nu au fost la fel de riguroşi, dar replica a venit imediat din partea consilierilor democrat-liberali, care sunt de părere că nu se respectă regulile de fair-play, iar proiectele au venit nu înainte, ci chiar după începerea şedinţei de consiliu.

Jurământ pentru a patra oară
Cu sau fără schimbul de replici, s-a trecut la votarea proiectelor, mai ales că „puterea” a  fost în minoritate. De fapt, s-a ajuns la revocarea hotărârilor de validare a celor patru, din cauza unui „mic” amănunt, care le-a scăpat consilierilor la precedenta şedinţă de consiliu. Astfel, din comisia de validare, făceau parte două persoane care tocmai şi-au pierdut calitatea de consilieri şi ele trebuiau înlocuite, ceea ce s-a şi întâmplat. Aşa că, pentru a patra oară, cei patru au fost validaţi şi au rostit jurământul. Să fie oare a patra oară cu noroc? Depinde doar de poziţia Prefecturii Hunedoara, dacă va ataca sau nu, de această dată, hotărârile adoptate.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

5 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

5 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

5 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

5 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

5 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

5 ore ago