Pe cele cinci locuri ale liberalilor în Consiliul Local Deva s-au perindat 20 de persoane

Sorina Popa

Liberalii din Consiliul Local Deva mai au la dispoziţie opt oameni pentru a înlocui membrii care demisionează sau vor fi excluşi din partid din varii motive. Mişcările de trupe din rândul PNL Deva au fost foarte mari, unii membri fiind excluşi din partid, alţii din legislativul local, alţii au demisionat, de s-a ajuns aproape de capătul listei făcute în 2016 la alegerile locale.

Au plecat la PSD şi ALDE
Lista cu care PNL s-a prezentat la alegerile din iunie 2016 pentru Consiliul Local Deva numără 28 de membri. Dintre aceştia, şapte au fost excluşi din partid, Petru Mărginean, Francisc Kovacs, Raul Dobromir, Costel Pruteanu, Carol Panduru, Ovidiu Mihai Gabor şi George Vlad Danciu. Trei dintre aleşii liberali au demisionat din Consiliul Local – Ioan Irinel Faur (n.r.- a câştigat concursul de director al SPÎGM), Mircea Cătălin Birău (n.r.- a câştigat concursul de director al Direcţiei Deva 2020) şi Ioan Daniel Crişan, care a mers consilier al primarului de atunci, Mircia Muntean. Patru persoane de pe lista respectivă au părăsit partidul, Tiberiu Borca a plecat la PSD, Florin Oană la ALDE, iar Florina Claudia Mihu şi Iuliana Raicu au demisionat.

Validează radierea din partid
În aceste condiţii, în prezent, deşi liberalii au câştigat cinci locuri în Consiliul Local Deva, doar trei sunt ocupate, de către Sebastian Bara, Romeo Simion Deteşan şi Laura Hangiu. Asta, deoarece Lidia Luca a fost radiată din PNL, astăzi, Biroul Politic Judeţean al PNL Hunedoara urmând să valideze măsura luată împotriva ei de către conducerea deveană a partidului. Ca urmare, Viorel Anghel îl va înlocui pe Mircea Birău în CL Deva, iar Ioan Petrui vine pe locul pe care-l va lăsa liber Lidia Luca. Şi, mai rămân opt persoane de pe listă care ar mai putea ajunge în legislativul devean, dacă se vor mai elibera locuri până la alegerile viitoare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

8 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago