Ultima Ora

A înghiţit drogurile când i-au intrat poliţiştii în casă

      Unul dintre capii reţelei de trafic de droguri care acţiona în Valea Jiului, a ajuns direct pe masa de operaţie a chirurgilor de la Spitalul de Urgenţă Petroşani după ce poliţiştii de la Crimă Organizată au descins joi dimineaţă, în locuinţa sa.

   Imediat ce mascaţii i-au intrat în casă, tânărul a înghiţit toate drogurile pe care le avea în locuinţa unde stătea cu prietena lui, mai precis şase pliculeţe cu marijuana. Poliţiştii l-au dus imediat la spital unde a fost operat în regim de urgenţă pentru a i se extrage drogurile care, în primul rând, îi puneau viaţa în pericol şi mai apoi constituie probă în anchetă. Potrivit managerului Spitalului de Urgenţă Petroşani, Alin Vasilescu, starea post operatorie a tânărului este „acceptabilăşi în mod normal nu ar trebui să apară complicaţii”. Bărbatul se află internat în spital sub pazăşi după externare va răspunde penal pentru trafic de droguri. El locuia de mai multă vreme în municipiul Vulcan alături de prietena sa şi era unul dintre traficanţii importanţi din Valea Jiului, spun surse din rândul anchetatorilor. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura