ActualitateFlash

A început urmărirea penală împotriva deveanului cu ferma ilegală de cai

        Situaţia bărbatului care locuieşte în apropierea Ştrandului Municipal din Deva şi care are o fermă de cai ilegală în acel loc nu s-a rezolvat, deşi primarul Devei a făcuto plângere penală pe numele lui în urmă cu câteva săptămâni.
Infracţiunea de infestare a apei
„În data de 23.07.2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a fost primită plângerea penală formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Deva, reprezentată de primar, d-l Nicolae-Florin Oancea, împotriva făptuitorului T.A., pentru comiterea infracţiunii de infectare a apei, prev. de art. 356 al.1 C.p. şi a infracţiunii de poluare prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri ori substanţe periculoase prev. de art. 98 al.2 lit.a din Legea nr.195/2005 privind protecţia mediului. Plângerea penală a fost înregistrată sub nr. 1863/P/2019 şi trimisă la Poliţia municipiului Deva – Biroul Investigaţii Criminale pentru începerea urmăririi penale şi efectuarea cuvenitelor cercetări.Prin ordonanţa din 05.08.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de infectare a apei, prev. de art. 356 al.1 C.p. şi a infracţiunii de poluare prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri ori substanţe periculoase, prev. de art. 98 al.2 lit.a din O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificată prin Legea nr.265/2006. În conformitate cu prevederile art. 285 al.2 C.p.p. procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, aşa încât la orice întrebare referitoare la obiectul urmăririi penale – strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiunile şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată – nu vom putea furniza la acest moment date întrucât s-ar putea prejudicia rezultatul anchetei”, se arată în răspunsul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva cotidianului nostru.
De aproape 20 de ani
Situaţia bărbatului care creşte cai şi alte animale în vecinătatea Ştrandului Municipal din Deva este revoltătoare, ea persistând însă de aproape 20 de ani. Nici un edil care s-a perindat pe la Primăria Deva nu a reuşit să pună capăt acestui focar de infecţie.
„Vom pune capăt unei situaţii intolerabile, care durează în Deva de mai bine de 20 de ani! Chiar lângă Ştrandul Municipal, un cetăţean creşte cai şi alte animale. Evident, fără nici o formă legală! Dejecţiile de la ferma improvizată se varsă pe domeniul public, ajung chiar pe terenul ştrandului, iar întreaga zonă e învăluită într-un miros pestilenţial”, declara primarul municipiului Deva, Florin Oancea, în urmă cu câteva săptămâni, după ce s-a deplasat la faţa locului.
Le mulţumeşte celor care susţin respectarea legii
Contactat, edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea, a declarat că le mulţumeşte instituţiilor care se implică în rezolvarea acestei situaţii extrem de grave. ”Le mulţumesc celor care au dat curs plângerii penale împotriva cetăţeanului care are ferma ilegală de cai. Fiecare cetăţean să înţeleagă că legea trebuie respectată. Astfel de focare de infecţie să dispară din municipiul Deva”, a afirmat primarul municipiului Deva(Sorina Popa)
.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura