Actualitate

A furat un statueta unui sfânt dintr-o biserică din Deva

Un recidivist din municipiul Deva este acuzat și judecat pentru furt cali­ficat după ce a intrat într-o biserică și a furat o statuetă în valoare de circa 4.500 de lei. Le-a spus polițiștilor că l-a furat pe sfânt pentru a-l avea acasă, să se poată ruga la el în orice mo­ment al zilei.

L-a refuzat
Poliția municipiului Deva a fost se­sizată cu privire la faptul că în cursul ace­leiași zile, în jurul orelor 12.30, per­soane necunoscute au sustras o sta­tuetă din ghips din interiorul Biserici Romano-Catolice. Inculpatul a pătruns fără drept în curtea îngrădită a Fun­daţiei Sfântului Francisc, mai întâi s-a prezentat la bucătăria din incintă, unde a cerut mâncare. Martorul (…) pedagog social în cadrul Fundației, l-a refuzat și i-a cerut să părăsească incinta, întrucât nu sunt acceptate persoane din afara Fundației. Inculpatul a plecat din bu­că­tărie, dar a intrat în biserica din incintă și de pe o masă a sustras o statuetă din ghips. În urma investigațiilor efectuate de către polițiști și a vizionării înre­gis­trărilor efectuate de camerele de su­praveghere a fost identificat autorul sustragerii în apropierea locului faptei”, se arată în actul de sesizare. Inculpatul a recunoscut fapta comisă și și-a mo­tivat acțiunea prin aceea că a dorit să aibă obiectul de cult în locuința sa, să se poată închina acestuia, în orice mo­ment al zilei.

Bătut în cimitir
Recidivistul este acuzat și că a bătut un localnic pe o alee din incinta unui cimitir din Deva. „Când a trecut prin dreptul persoanei vătămate, a început s-o lovească, mai întâi cu pumnii în zona capului până când acesta a căzut pe caldarâm și apoi cu picioarele în zona abdomenului. Acțiunile agresive ale inculpatului au fost oprite de inter­ven­ția martorului (…) care i-a strigat acestuia să se oprească și că a de­nun­țat faptele sale organelor de poliție. In­culpatul a fost ulterior găsit de un echi­paj de poliție”, se arată în dosar. L. Ghemant a fost arestat preventiv și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva l-au trimis în judecată pentru cele două infracțiuni. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura