A furat schiuri şi pantofi

03 spart geamUn tânăr de 24 de ani din municipiul Vulcan a fost prins de poliţişti după ce a furat dintr-o casă nelocuită. Acesta a spart geamul imobilului, după care s-a strecurat în interior şi a început să caute printre lucrurile proprietarului. Hoţul a plecat de acolo cu mai multe bunuri, între care o pereche de schiuri cu clăpari şi mai multe perechi de încălţăminte. Tânărul s-a ales cu un dosar penal pentru furt calificat, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a acestuia. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.