Actualitate

A fugit din țară înainte de a fi pus sub acuzare

Recidivistul în vârstă de 38 de ani, din Hunedoara, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de furt calificat și condamnat, în lipsă, la doi ani de închisoare.
Fapta a fost comisă în urmă cu mai bine de 10 ani, când individul a planificat un furt dintr-un depozit ce aparține unei societăți ce se ocupa cu dezmembrarea deșeurilor electrice și electronice. Însoțit de mai mulți complici, recidivistul a escaladat clădirea și, prin acoperișul ei toți au pătruns în pod și apoi în camerele depozitului, unde au fost surprinși de către administratorul firmei, chiar când încărcau într-un sac mai multe bunuri. Hoții au abandonat sacul și au fugit prin aceeași spărtură din acoperiș, iar apoi prin pădurea din apropiere până în locul în care a rămas parcat autovehiculul cu care ve­niseră la furat. Polițișții din Brad au reușit să-i prindă, dar recidivistul a fugit imediat din țară, chiar înainte de a i se aduce la cu­noș­tință că este suspect. În anul 2013 a fost condamnat în lipsă de judecătorii din Brad la doi ani de închisoare. Judecătoria Brad a emis mandatul de executare a pedepsei în­chisorii, condamnatul fiind dat în urmărire internațională. Anul trecut, bărbatul a fost arestat în Germania în baza mandatului euro­pean de arestare și trimis în România. Recidivistul a cerut acum rejudecarea dosarului, pentru că nu a avut cunoștință de proces. ”În speță nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul a avut cunoș­tință despre trimiterea sa în judecată iar pe timpul judecății nu a semnat niciodată pri­mirea citațiilor emise pe numele său și nu a fost prezent la nici un termen. Totodată, nu se poate susține că inculpatul ar fi plecat din țară în scopul de a se sustrage procesului penal. În aceste condiții, Judecătoria Brad a dis­pus redeschidere a procesului penal și a anulat mandatul de executare a pedepsei, suspectul fiind eliberat din penitenciar și pla­sat sub control judiciar. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura