A fost un week-end de mare sărbătoare, la Geoagiu

Magdalena Șerban

Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria – Născătoarea de Dum­ne­zeu este, an de an, motiv de rugăciune, dar și de distracție pentru comunitatea din Geoagiu, stațiunea găzduind Zilele Orașului – Festivalul de Folclor al Românilor de Pretutindeni, “Ileana Rus”.

Sub ocrotirea Maicii Domnului
În organizarea Primăriei și Consiliului Local al Orașului Geoagiu, în parteneriat cu Aso­ciația Sara Maria Vest, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara și Asociația pen­tru Dezvoltarea și Promovarea Turismu­lui Geoagiu Băi, evenimentul a oferit publi­cului un program artistic divers, astfel că atât cei tineri, cât și cei trecuți de vârsta zbur­dălniciei au avut de unde alege. Dacă ziua de sâmbătă a fost dedicată muzicii ușoare, pe scena din stațiune urcând artiști ca Dinu şi Deea Maxer, Teo Band, Florin Mureșan, Quas și îndrăgita trupă de dans modern – The Power Geoagiu, ieri a fost ziua folclorului. Însă, așa cum îi stă bine oricărui creștin, mai întâi enoriașii și-au hrănit sufletul la slujba Sfântului Maslu, săvârșită la Biserica Orto­doxă din Geoagiu-Băi, cu Hramul Adormirii Maicii Domnului. Seara a început în forță, cântecul popular făcându-și loc în inimile spectatorilor datorită prestațiilor unor pro­mo­tori ai autenticului, așa cum sunt Diana Se­lagea, Ciprian Roman, Adina Hada, Cornelia Lupulescu, Denisa Mureșan, Ghiță Rus, Eva Vlad, Geanina Vlad, Nicu Drăgan, Bogdan Mogoaia și Simi Belea. Acompaniamentul a fost susținut de Taraful „Germisara” condus de Geani Vlad. Invitat special al ediției a fost Tudor Limbeanu Patriotul. Bineînțeles, ma­nifestările nu se puteau încheia mai prejos ca în anii precedenți, semnătura finală fiind asi­gurată de un spectaculos foc de artificii.

Reuniți după un an de pauză cauzată de pandemie
„Dincolo de partea investițională, de pro­iectele aflate în desfășurare sau de cele care vor rula în viitorul apropiat, cred că orice co­mu­nitate merită o sărbătoare care să o definească. Iar atunci când spui Geoagiu, spui ape termale, istorie, binecuvântare, dar și tra­diții și folclor. Iar când se atinge acest subiect, un nume o să răsune mereu: Ileana Rus. Fes­tivalul ce îi poartă numele constituie un tribut adus celei care a lăsat în urma sa plusvaloare culturală, îmbogățindu-ne zestrea și reper­to­riul local. Nu ai cum să ignori rădăcinile dacă îți respecți înaintașii și meleagurile. Prin urmare, am dus mai departe manifestarea care ne spune povestea și ne cinstește neamul. Ne-am bucurat de o prezență numeroasă, fiindu-ne alături localnici, fii ai orașului și satelor aparținătoare, rude, prieteni, turiști, invitați și mulți hunedoreni veniți de prin alte zone ale județului, lumea petrecând fără granițe teri­to­riale. Un moment plin de emoție, pe care
l-am întâmpinat cu mare drag a fost pre­mierea cuplurilor de aur a căror 50 de ani de căsnicie reprezintă o dovadă clară că acolo unde dăinuie respectul, iubirea și înțele­p­ciu­nea, viața nu întârzie să ofere și răsplata. Le urez sănătate și bucurii nenumărate. Să le dea Dumnezeu putere și mult bine. Iar celor prezenți în stațiune, colegilor și tuturor ace­lora implicați în organizare, le transmit mul­țumiri. Doamne ajută! ”, a afirmat primarul ora­șului Geoagiu, Vasile Cărăguț. Edilul speră ca anul 2020 să nu se mai repete din punct de vedere medical, iar cel curent să se încheie cu succes și cu vindecare deplină.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare