A fost aprobată înfiinţarea firmei de transport public local în Deva

18 februarie 2018 | 2 Comentarii | Publicat in: Comunitate

Natalia Bumbac

Consilierii locali din Deva au aprobat în şedinţa de vineri, 16 februarie, înfiinţarea societăţii comerciale care va gestiona transportul public din municipiu, firmă care va funcţiona în subordinea Consiliului Local. Totodată, a fost desemnat administratorul acestei societăţi. În Proiectul de hotărâre, propunerea de administrator a fost Cristian Vida, în vârstă de 31 de ani, absolvent al Universităţii Politehnice din Timişoara şi fost director tehnic la firme private de transport.

Administratorul societăţii urma să fie pus pe funcţie prin votul secret al consilierilor locali. Ocazie cu care, viceprimarul Răzvan Mareş a venit cu altă propunere de administrator, un coleg de-al său de partid (PSRo), Marian Muntean. „Aş mai face o propunere, ca să fie două. Aş propune un om cu experienţă, un om care a lucrat în transportul public peste 20 de ani. Propunerea mea merge înspre Marian Muntean, o persoană care cunoaşte cel mai bine cum stă treaba cu transportul public local în Deva”, a spus Mareş.
Consilierii locali ar fi trebuit să aleagă între cele două nominalizări, Cristian Vida şi Marian Muntean. Prin urmare, au cerut lămuriri în plus despre persoana nominalizată de Mareş, amintind că Muntean are „probleme în justiţie”. Explicaţiile au venit de la secretarul municipiului Deva, Laura Sârbu, care a mai precizat că nu va da viză de legalitate proiectului de hotărâre decât în forma supusă aprobării şi care a fost verificată în baza mai multor documente. „Eu nu dau viză de legalitate pentru o altă persoană. Pentru forma în care este supus aprobării Proiectul de Hotărâre, am verificat cazierul fiscal al persoanei nominalizate. Eu nu dau viza de legalitate decât în forma proiectului studiat de noi. Ştim doar atât, că persoana nominalizată de viceprimarul Mareş are un conflict de interese. A avut un contract de transport cu Primăria Deva, care a fost anulat de instanţa de contencios-administrativ. Alte elemente nu am”, a explicat Sârbu. Într-un final, propunerea lui Mareş nu a trecut de votul consilierilor, fiind ales administrator al firmei de transport public local Cristian Vida.
Marian Muntean a câştigat un mandat de consilier local în 2012 din partea PP-DD. În vara anului 2014 a jucat rolul principal în „telenovela viceprimarilor”, el fiind ales pentru câteva zile viceprimar în locul lui Ovidiu Moş, funcţie pe care nu a reuşit să şi-o exercite. În prezent, este judecat într-un proces la Judecătoria Deva pentru acuzaţia de conflict de interese. Marian Muntean este acuzat de procurorii de pe lângă Curtea Supremă că în calitate de consilier local a votat proiectele de hotărâre prin care se acordau subvenţiile la firma de transport local Deva Trans, firmă la care el fusese administrator şi pe care o controla în continuare.

Loading...

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Un fost membru .....PSRO spune:

    Caraccatita PSRO!

  2. Neutru spune:

    In principiu, nu e rea ideea. DAR … sa vedem ce tarife se vor practica, avand in vedere “schema” de personal care, in sistemul de stat (sau public), este de regula umflata !

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Salvaţi de salvamontişti

Două acţiuni de salvare a unor persoane rămase blocate pe munte au avut loc, în acest sfârşit de săptămână, în...

Prins de poliţişti şi dus la puşcărie

Unul dintre indivizii care au bătut un agent de pază, au abuzat o barmaniţă şi au creat un scandal monstru...

Răfuielile au adus „mascaţii” la Petroşani

Echipele de intervenţie rapidă ale IPJ Hunedoara au fost mobilizate în Valea Jiului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după...

Închide