FlashPolitica si administratie

A fost ales Biroul Permanent al PSD Hunedoara

Oana Mihneapsd

Ieri a avut loc şedinţa Consiliului Judeţean al PSD Hunedoara şi au fost aleşi membrii Biroului Permanent Judeţean al partidului. Social-democraţii au un nou secretar executiv, după ce Emil Rîşteiu a anunţat în urmă cu ceva timp că nu mai doreşte această funcţie.
La mijlocul lunii septembrie, în cadrul conferinţei de alegeri a organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor a fost reales în funcţia de preşedinte cu unanimitate de voturi, obţinând cel de-al treilea mandat la cârma PSD Hunedoara. Acum a venit rândul să fie aleşi şi membrii Biroului Permanent Judeţean al partidului.
„Cei 153 de membri ai Consiliului Judeţean au ales preşedintele executiv, în persoana lui Cristian Resmeriţă (foto stânga), au ales cei 17 vicepreşedinţi şi trezorierul, în persoana lui Ioan Ştaier. Surpriza cea mare a fost alegerea secretarului executiv al partidului, Radu Barb (foto dreapta). Mă bucur că a acceptat această funcţie, este o responsabilitate extrem de mare, are experienţă în partid, dar şi în presă şi consider că va face treabă bună. Speculaţiile că am avut o ceartă cu Emil Rîşteiu nu există, suntem foarte buni prieteni, am lucrat foarte bine, dar a spus-o foarte corect. El are o campanie foarte grea de dus la Simeria, pe care trebuie să o câştige, iar implicarea politică în calitate de secretar executiv nu îi permite să facă acest lucru. A acceptat să rămână în continuare vicepreşedinte, ceea ce este un lucru extraordinar. De acum înainte avem mult de muncit şi în curs de două săptămâni vom definitiva lista cu candidaţii pentru funcţiile de primari şi consilieri locali“, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara.
Între cei 17 vicepreşedinţi aleşi se numără primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, primarul din Orăştie, Ovidiu Bălan, viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, primarul din Brad, Florin Cazacu, primarul comunei Gurasada, Silviu Nan, primarul comunei Băiţa, Damian Diniş, şi primarul municipiului  Vulcan, Gheorghe Ile. Acestora li se alătură încă patru membri care vor avea aceeaşi funcţie automat, fiind vorba despre preşedintele organizaţiei judeţene de femei social-democrate, Natalia Intotero, al organizaţiei de tineri, Dacian Ciodaru, a celei de pensionari social-democraţi, Dorel Rusu, şi al Ligii Aleşilor Locali, Tiberiu Pasconi.

One thought on “A fost ales Biroul Permanent al PSD Hunedoara

  • Caut colaboratori pentru publicare anunturi
    Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi, in functie de abilitati
    Cerinte: -necesar calculator
    -conexiune internet
    -rabdare
    -cunostinte minime PC
    -seriozitate
    -perseverenta
    -atentie la detalii
    Nu este necesara experienta.
    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati.
    Program part-time.Pentrut informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa [email protected]
    Oferim si solicitam seriozitate!In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati!Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore!! Multumesc!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura