Actualitate

A avut noroc cu angajata băncii

O pensionară era să rămână fără 40.000 de lei, sumă pe care voia să o scoată din contul bancar şi să o vireze unui escroc. Angajata băncii a realizat că bătrâna este ţinta unor escroci şi a reuşit să o convingă să sune la Poliţie.

Tentativa de înşelăciune a avut loc în municipiul Deva, iar victima este o femeie de 72 de ani, din localitate. Pensionara a fost sunată de un escroc sub pretextul că fiul şi nora sa au fost victimele unui accident rutier. Pentru salvarea vieţii celor doi, individul a cerut 42.000 de lei, bani ce ar fi fost necesari pentru o aşa-zisă intervenţie chirurgicală.
”Persoana vătămată, iniţial a dat curs solicitării şi s-a deplasat la sediul unei unităţi bancare pentru a efectua o retragere de numerar dintr-un cont, însă a fost avertizată de către o funcţionară a băncii că poate fi victimă a unei infracţiuni de înşelăciune”, precizează Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Femeia a mers la Poliţie, unde a depus o plângere pentru comiterea infracţiunii de tentativă de înşelăciune. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura