Comunitate

Profesori din UE la „certificarea” INSEMEX Petroşani

04-Artur-Gaman-INSEMEXMaximilian Gânju

O comisie formată din specialişti români din cadrul Ministerului Educaţiei, al Economiei, dar şi profesori universitari din state membre ale Uniunii Europene, a făcut evaluarea, timp de două zile, a Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex din Petroşani.

Evaluarea privind performanţele institutului de cercetare din Valea Jiului este necesară, dat fiind faptul că şi pe baza ei se vor obţine finanţările necesare cercetării. Cea mai înaltă treaptă de clasificare, pe care şi-o doresc cercetătorii din Valea Jiului, este A plus.
Potrivit directorului general al Insemex Petroşani, Artur Găman (foto), comisia care a efectuat clasificarea, a analizat performanţele ştiinţifice, cele manageriale, perspectivele de viitor, angrenarea tinerilor cercetători în proiectele majore de cercetare sau modul de formare profesională a acestora. O nouă operaţiune de reclasificare ar urma să se facă peste cinci ani. La evaluare au participat trei observatori din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării, Ministerului Economiei dar şi profesori universitari din ţări componente ale Uniunii Europene. Aceştia sunt din Belgia, Olanda, Polonia, Franţa şi Suedia. Rezultatele privind clasificarea institutului vor fi comunicate după data de 3 septembrie a.c. Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă -INSEMEX Petroşani nu a fost clasificat până acum, pentru că a fost greu să se găsească şi experţii pentru evaluare, dat fiind faptul că domeniul de activitate este unul deosebit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura