Politica si administratie

Senatorul Vochiţoiu reintroduce în parlament proiectul pentru subvenţionarea apei în Valea Jiului. Ajutor pentru familiile nevoiaşe

05 Vochitoiu-Haralambie-PP-DD2Maximilian Gânju

Senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto), din Valea Jiului, nu se lasă şi va cere colegilor parlamentari de la putere să subvenţioneze apa potabilă pentru familiile sărace din Valea Jiului. O măsură similară a mai fost în vigoare în perioada 2000-2004.

A mai fost pe ordinea de zi a legislativului
Proiectul de lege, prin care apa potabilă şi canalizarea erau subvenţionate de la bugetul de stat pentru familiile cu venituri mici din Valea Jiului, a mai fost pe ordinea de zi a Guvernului, în perioada USL, dar a fost respins de parlamentari. Senatorul Haralambie Vochiţoiu spune că liberalii au fost cei care nu au dorit să aprobe legea, dar acum are speranţe că proiectul său va trece şi-şi va produce efectele.
„Vă aduc aminte că liberalii l-au respins prima dată, dar sigur, acum o să-l repun pe ordinea de zi. Există un precedent, o OUG în perioada Guvernului Năstase, cu aceleaşi efecte. Noutatea acestui proiect este că subvenţia va fi suportată de la bugetul de stat şi nu din bugetele locale, pentru a nu le împovăra”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, senatorul Haralambie Vochiţoiu. Cel puţin 7.000 de familii ar beneficia de subvenţie la apa potabilă, dacă proiectul senatorului UNPR va fi adoptat. Astfel, familiile cu un venit mai mic de 400 de lei pe membru ar urma să beneficieze de subvenţionarea integrală a preţului apei reci şi al canalizării pentru cel mult şase metri cubi pe lună. Subvenţia ar urma să scadă la 50 la sută pentru acele familii în care venitul mediu este de 800 de lei pe membru. În acest moment, aproximativ 20 la sută dintre locuinţele celor care trăiesc în Valea Jiului nu mai sunt racordate la sistemul de furnizare a apei potabile, acestea fiind debranşate din cauza datoriilor, afirmă Vochiţoiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura