Actualitate

Douã piese jucate de actori reşiţeni

Magdalena Şerban

În 17 noiembrie, începând cu ora 19, Teatrul de Artă din Deva va găzdui piesa „Casa de pe graniţă“, de Slawomir Mrozek, iar în 18 noiembrie, la aceeaşi oră, „Gunoierul“, de Mimi Brănescu, ambele reprezentaţii aflându-se sub marca Teatrului de Vest Reşiţa.

Un spectacol al vieţii…
„Casa de pe graniţă“, în regia lui Valeriu Andriuţă şi scenografia semnată de Ionel Stoicescu, îi are în distribuţie pe Constantin Bery, Florin Ruicu, Camelia Ghinea, Dan Mirea, Marius Tudor, Florin Ibrasi, Adina Tismonari, Miruna Grangure, Ana-Maria Cizler, Răzvan Daniluc şi Sorin Fruntelată. Piesa este una despre nebunia lumii de ieri, de azi şi de mâine. O conferinţă internaţională stabileşte graniţa prin mijlocul unei case, despărţind dormitorul de baie şi, culmea absurdului, castronul cu găluşte, de farfuriile de pe masă. Astfel, viaţa banală, dar liniştită, a unei familii cu bunici, părinţi şi copii, devine un coşmar din care victimele nu pot scăpa, deşi, evident, autorităţile fac această împărţire „spre binele” oamenilor şi din raţiuni de politică internaţională.

…şi o comedie cu tâlc
„Gunoierul“ este o comedie pseudo-filozofică de Mimi Brănescu, în regia lui Iulian Ursulescu şi scenografia Floricăi Zamfira, cu Dan Mirea, Florin Ruicu, Miruna Grangure şi Constantin Bery. Gunoierul este filosoful care, tot căutând prin resturi, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute „la secret“ de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi. La acest text s-a oprit şi autorul. Aproape de final, scenariul răstoarnă cursul intrigii şi transformă piesa într-un thriller, în care gunoierul este, de fapt, un fals boschetar, care, împreună cu iubita lui, distruge vieţile oamenilor pentru a le fura identitatea, pentru a le ocupa casele şi a le confisca vieţile. Biletele pentru cele două reprezentaţii se găsesc la agenţia teatrală, iar costul unui bilet este de 16 lei (preţ întreg), respectiv 10 lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura