Deşi anul 2020 a fost un an negru pentru turismul din întreaga lume, Castelul Corvinilor a trecut peste „anul pandemiei” mai bine decât estimările iniţiale
Deşi a fost închis total vreme de două luni, iar turismul din întreaga lume a înregistrat pierderi masive în 2020, Castelul Corvinilor a depăşit momentele dificile de anul trecut mai bine decât se prefigura la începutul pandemiei (în februarie – martie anul trecut).
Peste 200.000 de persoane au vizitat, în 2020, cel mai important monument medieval din Transilvania, cu 50 la sută mai puţine decât în 2019. Practic, numărul de vizitatori din 2020 a fost aproape de cel din 2014 (când s-au înregistrat 230.000). Alte obiective similare din ţară au raportat scăderi de 70 la sută.
Diminuarea veniturilor Castelului a fost mai mică decât cea a numărului de turişti, de aproximativ 40 la sută (de la 7,6 milioane de lei în 2019, la 4,6 milioane de lei în 2020).
„Fără nicio îndoială, pandemia Covid-19 a fost singura cauză a scăderii numărului de turişti, la Castelul Corvinilor. Spun asta pentru că scăderile cele mai pronunţate, de 80 – 90 la sută, s-au înregistrat la vizitatorii străini şi cei care veneau în grupuri organizate. Tocmai interdicţia sau dificultatea organizării de excursii de grup a generat o mare parte din scăderea numărului de vizitatori. În ce priveşte numărul de turişti care au vizitat Castelul singuri, cu familia ori prietenii, diminuarea este mult mai mică decât în cazul grupurilor organizate, de aproximativ 30 la sută. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că obiectivul a fost închis total între 12 martie şi 15 mai 2020. În aceeaşi perioadă a anului 2019, la Castel au fost în jur de 100.000 de turişti. O altă cauză a fost închiderea şcolilor şi, automat, anularea excursiilor şcolare. Eu sunt însă extrem de încrezător că, de îndată ce intensitatea pandemiei va scădea, situaţia vizitatorilor la Castelul Corvinilor va reveni la normal şi numărul lor va reintra pe trendul ascendent înregistrat până la nefericitul moment al apariţiei şi răspândirii accelerate a SARS-CoV 2”, precizează Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.
Vă reamintim că, în această perioadă, la Castelul Corvinilor se derulează lucrări de restaurare în cadrul unui amplu proiect cu finanţare europeană, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. (M. Crivăţ)