Actualitate

Protocol pentru plata datoriilor

Nicolle Ebner

Decât să rămână cu o pagubă de aproape 5,4 milioane de lei, firma Romstrade SRL din Adunaţii Copăceni-judeţul Giurgiu, angajată de Primăria Deva pentru realizarea unor lucrări de „modernizare străzi în municipiul Deva”, a acceptat să-şi recupereze banii peste trei-patru ani.

Lucrări executate, dar neachitate

La sfârşitul anului 2006, Primăria Deva a încheiat un contract cu SC Romstrade SRL, pentru modernizarea străzilor din Deva, în sistem credit furnizor, adică pe banii firmei din Adunaţii Copăceni. Valoarea totală a contractului era de peste 31 milioane lei, Primăria Deva plătind, prin ordine de plată, în jur de 25 milioane lei din total. Numai că, în urma dispoziţiilor prevăzute în OUG nr. 75/2009, administraţiilor locale li s-a interzis să mai facă plăţi pe bază de bilete la ordin, motiv pentru care Primăria Deva nu a mai putut achita ultimele facturi emise de constructor pentru decontarea lucrărilor executate, facturi de însumează 5,4 milioane lei. La începutul acestei luni, SC Romstrade a notificat Primăria Deva şi a declanşat procedura de recuperare a restanţei, diferendul soluţionându-se, în cele din urmă, pe cale amiabilă. Astfel, patronii firmei Romstrade au acceptat propunerea administraţiei locale din Deva de a-şi recupera banii în 15 rate eşalonate pe perioada iulie 2013-septembrie 2014, obţinând, de asemenea, dreptul să cesioneze integral sau parţial creanţa de 5,4 milioane lei.

În urma semnării acordului (26 mai), SC Romstrade SRL s-a angajat să retragă de la Tribunalul Hunedoara acţiunea prin care dăduse Primăria Deva, în judecată, pentru a-şi recupera milioanele de lei, primul termen la instanţa de Contencios administrativ fiind stabilit pentru data de 10 iunie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura