Sport

CSŞ Petroşani reia sezonul în campionatul naţional de handbal

Ovidiu Mănăstire

Echipa de junioare II a clubului CSŞ Petroşani îşi va relua duminică partidele din seria G a campionatului naţional de handbal feminin, urmând să întâlnească în deplasare gruparea Unirea Sânnicolau Mare. Echipa antrenată de Daniel Brânzău conduce ierarhia în seria sa, având un singur eşec în acest sezon.
Ascendent moral în faţa echipei din Timiş
Cu un sezon aproape perfect, echipa de junioare II a clubului CSŞ Petroşani va juca duminică prima partidă oficială din 2017, începând returul sezonului regulat. Gruparea antrenată de Daniel Brânzău va evolua în etapa a VIII-a a seriei G împotriva echipei Unirea Sânnicolau Mare, clasată pe locul 4. În celelalte două partide jucate împotriva formaţiei din Timiş în acest sezon, trupa din Valea Jiului a obţinut două victorii, 27-21 şi 28-23. Pentru câştigarea seriei G a campionatului naţional de junioare II, CSŞ Petroşani se luptă cu LPS Sebeş, formaţie clasată pe locul 2, cu trei puncte mai puţin decât hunedorencele. Cele două grupări se vor întâlni la Petroşani în etapa a XI-a, programată în 5 martie.
Junioarele III vor debuta cu un derbi
Lideră de asemenea în seria sa, echipa de junioare III a clubului din Petroşani va relua competiţia o săptămână mai târziu. Junioarele mai mici de la CSŞ Petroşani vor întâlni în etapa a VI-a a sezonului regulat din seria F pe HCM Craiova, în deplasare, meciul urmând a fi programat în 18 februarie. Adversara grupării din Valea Jiului ocupă locul 2 în serie, la egalitate de puncte cu CSŞ Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura