Actualitate

Trecerea spitalelor CFR la Ministerul Sănătății încalcă directivele europene

Trecerea spitalelor Căi Ferate (CF) de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Sănătăţii încalcă directivele europene referitoare la siguranţa circulaţiei, deoarece numai aceste unităţi medicale sunt cele care se pot pronunţa asupra stării de sănătate a angajaţilor din sistemul de transporturi, a declarat, vineri, preşedintele Sindicatului Liber Spitalul CF Simeria, Maria Bob (foto).02-maria-bob-lider-sindicat-spital-cfr-simeria-9
Ea a criticat proiectul de ordonanţă al Ministerului Transporturilor prin care 13 spitale CF din ţară, inclusiv cel din Simeria, trec în subordinea Ministerului Sănătăţii, apreciind că o asemenea decizie va duce la închiderea acestor unităţi medicale, dacă transferul se va face fără ambulatoriile de specialitate.
”Ordonanţa încalcă directivele europene privind siguranţa circulaţiei, dacă se trece din subordinea Ministerului Transporturilor la Ministerul Sănătăţii. Pentru componenta de siguranţă a circulaţiei, toate statele europene au ca autoritate tutelară Ministerul Transporturilor. Spitalele pot să rămână aşa cum sunt acum pentru au potenţial de dezvoltare şi nu consumă fonduri de la bugetul de stat”, a spus liderul sindical.

Sindicatul de la Spitalul CF Simeria va transmite, în cursul zilei de vineri, un document scris către toţi parlamentarii din judeţul Hunedoara, solicitând sprijinul acestora pentru soluţionarea problemei.

Spitalul CF Simeria are 110 paturi şi zece cabinete de specialitate în policlinică, între ele numărându-se şi cele de testări pentru siguranţa circulaţiei în transporturi. În cadrul spitalului lucrează 90 de medici şi asistente. (A. Năstase)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura