24 ianuarie 1859 – “Mica Unire”, primul pas spre România Mare
În fiecare an, la 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”. Realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unirea a fost un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Înfăptuirea unirii celor două principate este ilustrarea cea mai clară a legitimităţii acestui act, sprijinită pe dorinţa unui popor de a-şi regăsi identitatea reîntregită nu numai cultural şi istoric, dar şi politic. Iar succesul s-a datorat modului în care elitele politicii româneşti au înţeles şi au dat curs stăruitor dorinţei fierbinţi a unui întreg popor de a fi întregit în faţa Europei şi în faţa lumii. Desigur, pentru ca toate acestea să devină realitate a fost nevoie perseverenţă, curaj, inteligenţă pragmatică, altruism, credinţa că facem binele şi multă, multă răbdare. Toate aceste calităţi definesc împreună spiritul românesc.
Desigur, în anul Centenarului Marii Uniri, îi vom sărbători pe oamenii mari care au făcut România Mare, vom povesti şi repovesti, cu respect şi recunoştinţă, faptele părinţilor fondatori ai statului român unitar. Ne vom reaminti cu pietate efortul şi sacrificiile unor militanţi neobosiţi precum Iuliu Maniu, Ion Lapedatu, Ilie Lazăr, episcopul Iuliu Hossu, Ion I.C. Brătianu sau Samoilă Mârza. Vom comemora contribuţiile deosebite ale unor personalităţi hunedorene cum ar fi Patriarhul Miron Cristea sau Dr. Aurel Vlad.
Consider însă că marea sărbătoare din acest an poate fi o celebrare permanentă a spiritului românesc în integralitatea lui.
Dacă îl vom omagia pe Iancu de Hunedoara, vom omagia curajul românilor de a-şi apăra glia strămoşească, înfruntând neabătut şi cu credinţă, armate bine antrenate de cuceritori. Iar curajul este parte a sufletului românesc.
Dacă îl vom omagia pe Aurel Vlaicu, vom omagia temeritatea de a crede că aproape nimic nu e imposbil şi pasiunea de a-ţi depăşi propriile limite. Iar temeritatea şi pasiunea sunt sufletul, şi ele parte din spiritul românesc.
Dacă vom omagia Şcoala ardeleană, vom omagia nu numai emanciparea spirituală şi politică a românilor transilvăneni, ci şi înclinarea către istorie, cultură şi regăsirea în unitatea spirituală a limbii româneşti.
Fără toate acestea, nu ar fi fost posibile nici “Mica Unire” din 24 ianuarie 1859, nici “Marea Unire” de la 1 Decembrie 1918. Iar în cei aproape 60 de ani care s-au scurs între cele două evenimente au însemnat fără nici o îndoială o creştere în spirit a naţiunii române, o conştientizare fără precedent a necesităţii de a oferi unităţii spirituale cadrul politic obligatoriu necesar pentru împlinirea unor aspiraţiilor milenare de întregire.
Îmi doresc în acest an aniversar să folosim fiecare prilej pentru a sărbători, continuitatea spirituală a neamului românesc, cea care a fost fundamentul întregii noastre evoluţii istorice şi culturale. Să simţim de fiecare dată vibraţia ce ne animă şi ne leagă sufleteşte, dincolo de orice cuvinte. Patrie şi patriotism nu sunt doar o familie de cuvinte fără conţinut. Dar conţinutul este prezent doar dacă le rostim cu înţelepciune, moderaţie şi modestie în faţa generaţiilor care vin din urmă. Pentru că viitorul este al tinerilor şi singura modalitate de a le transmite reperele fundamentale şi valorile tradiţionale româneşti este să fim noi înşine exemple cumpătate de patriotism autentic. Sunt convins că procedând astfel, românii şi România vor avea cu certitudine un viitor mai bun!
Trăiască România mare, puternică şi unită!
La mulţi ani, România!
Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara