Zi: 22 februarie 2016

Actualitate

Amânare în dosarul plângerii care-l vizează pe fostul edil Ovidiu Hada

Ieri, Tribunalul Hunedoara a amânat din nou pronunţarea în dosarul plângerii împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dată de procurori, depusă de două societăţi comerciale, intimaţi în acest dosar fiind fostul primar al municipiului Hunedoara Ovidiu Hada (foto) şi Iosif Dragotă. Data la care instanţa ar putea da o soluţie în acest caz a fost stabilită pe 26 februarie.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Parlamentarii UNPR şi PSD din judeţ vor comisie parlamentară pentru CEH

În conferinţă de presă, liderul UNPR Hunedoara a anunţat o decizie luată în privinţa Complexului Energetic Hunedoara, aflat în stare de insolvenţă. Parlamentarii UNPR împreună cu cei PSD din judeţ au cerut înfiinţarea unei comisii parlamentare care să analizeze situaţia în care se află CEH şi să găsească soluţii pentru redresare.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Cetatea Deva, în vizorul activiştilor de mediu

Ieri, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a organizat o întâlnire cu un grup de cetăţeni din Deva, care au ridicat mai multe probleme privind respectarea legislaţiei de mediu de către autorităţile locale ale municipiului. Principala preocupare a reprezentanţilor societăţii civile a fost legată de lucrările de reabilitare a Cetăţii Deva.

Citește mai mult