Lună: octombrie 2014

Comunitate

Scriitorul Dumitru Hurubă, sărbătorit la 70 de ani

Cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a scriitorului Dumitru Hurubă, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat, vineri, în incinta Deva Mall, o manifestare sub genericul „Dumitru Hurubă – fascinaţia prozei”. Îndrăgitul autor a fost recompensat de instituţia de cultură cu o amplă bibliografie şi o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate pusă în slujba literaturii române. În cadrul evenimentului, Corala Parohiei „Bunavestire” din Deva, sub bagheta dirijorului Gelu Onţanu-Crăciun, a susţinut un moment muzical de excepţie.

Citește mai mult
Comunitate

Doi aleşi locali din Hunedoara, acuzaţi de conflict de interese

Doi dintre membrii Consiliului Local (CL) Hunedoara sunt acuzaţi de către un coleg de-al lor că ar fi în situaţie de incompatibilitate cu funcţiile pe care le deţin. Este vorba de consilierii PP-DD Robert Muzsic şi Alexandru Mărginean, care sunt în acelaşi timp şi angajaţi ai SC Eco Sid SRL, întreprindere comercială din subordinea Primăriei, care asigură, printre altele, transportul public local din municipiu. Potrivit colegului lor de la PNL, Constantin Rusu, cei doi sunt în conflict de interese şi încalcă mai multe prevederi ale legilor Agenţiei Naţionale de Integritate, deoarece au votat din poziţia de consilieri subvenţiile acordate Eco Sid-ului din bugetul Primăriei.

Citește mai mult