Lună: septembrie 2014

Sport

Speranţe mondiale, certitudini devene

Echipa de gimnastică feminină a României, cu patru dintre cele şapte sportive de la CNS „Cetate” Deva a ajuns deja în China, pentru participarea la Campionatele Mondiale de la Nanning. Obiectivele tricolorelor sunt obţinerea unei medalii şi a unor locuri IV-VI în una sau două finale. Indiferent de rezultatele de la competiţia lumii, viitorul gimnasticii româneşti se va „cristaliza” la Campionatele Naţionale care vor avea loc la Deva, la finalul acestei luni.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Fostul primar Mircia Muntean îi pune patru întrebări preşedintelui Consiliului Judeţean: „Să spună Moloţ, câţi bani dă firmelor de casă?”

Fostul primar al Devei vreme de 16 ani, actual deputat PSD, Mircia Muntean (foto), a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că l-a întâlnit pe fostul lider al liberalilor, Crin Antonescu, în Parlament, şi că acesta s-a aşezat lângă cei de la Putere şi nu alături de colegii din Opoziţie.

Citește mai mult