Cozma junior a primit închisoare cu suspendare
Dan Cozma (foto), fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare.
Citește mai multDan Cozma (foto), fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare.
Citește mai multPrimarul din Ghelari, Ioan Bulbucan (foto), susţine că din punctul lui de vedere, iarna poate să vină în comună, fiind
Citește mai multLa fel ca în fiecare an, după începerea şcolii, urmează campania de vaccinare a elevilor, bobocii de clasa I urmând să fie imunizaţi împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului.
Citește mai multTeatrul devean aduce în faţa iubitorilor de artă o reprezentaţie despre care se spune că nu are cum să nu placă publicului. Nici măcar celui pretenţios. Este vorba de piesa „Soţ de vânzare”, o adaptare scenică după Mihail Zadornov, a cărei premieră va avea loc joi seara, începând cu ora 19. Regia artistică este semnată de Marius Oltean, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Panaitescu.
Citește mai multConducerea administrativă a Universităţii din Petroşani vrea cea mai bună ofertă pentru studenţii care încasează burse, iar în octombrie ar urma să scoată la licitaţie serviciul de „împărţire” a burselor.
Citește mai multCopiii din Deva vor avea la dispoziţie şapte noi locuri de joacă, realizate de o firmă din Bucureşti, căreia i-au fost atribuite lucrările la jumătatea lunii iulie.
Citește mai multAstăzi, la Hunedoara, se desfăşoară concursurile pentru ocuparea posturilor de directori la Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu”, funcţii deţinute interimar în ultima perioadă.
Citește mai multTermocentrala Mintia este pregătită să dea drumul la căldură în Deva în orice moment este necesar. Dacă nu vor fi schimbări radicale ale vremii, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, caloriferele devenilor vor primi agentul termic.
Citește mai multPromisiunea făcută de Cătălin Predoiu, în urmă cu ceva vreme, la Deva, că PDL va oferi în această toamnă lista unui guvern alternativ, s-a împlinit ieri, democrat-liberalii făcând public acest „guvern alternativ”.
Citește mai multFabrica de Ciment de la Chişcădaga nu numai că pune o pâine zilnică pe masa multor familii din comunele Şoimuş şi Băiţa, dar asigură şi bani la bugetul local, de pe urma taxelor şi impozitelor achitate. La toate acestea se adaugă o serie de ajutoare acordate administraţiilor celor două comunităţi, sub formă de materiale de construcţii destinate lucrărilor edilitare ori sponsorizări de ordin financiar, pentru diferite investiţii sau organizări de evenimente.
Citește mai multŞtiinţa Petroşani a suferit a treia înfrângere din play-off-ul Diviziei Naţionale. De data aceasta, trupa antrenată de Alexandru Lupu (foto)
Citește mai multCunoscut în Spania ca un arbitru tenace, petroşăneanul Cristian Adrian Lixandru a fost rezervă la partida din Primera Division dintre
Citește mai multHandbalistele de la Cetate Deva au suferit şi în al doilea meci susţinut în deplasare în actualul sezon al Ligii Naţionale. Jucătoarele antrenate de Eden Nairi au fost conduse până în minutul 43 al partidei cu SCM Craiova, iar pe final, au smuls un rezultat de egalitate, 20-20 (12-9), care însă este departe de potenţialul lor şi de aşteptările conducerii clubului.
Citește mai multGimnasta Ştefania Stănilă (foto), de la CNS CSS „Cetate” Deva, va fi mezina Campionatelor Mondiale de la Anvers (Belgia), care vor avea loc în perioada 30 septembrie – 6 octombrie. Antrenorii Octavian Belu şi Marian Bitang au decis în ceasul al 12-lea ca sportiva din Aninoasa să o înlocuiască pe Diana Bulimar (accidentată) în lotul feminin de gimnastică al României pentru această competiţie.
Citește mai multIntrarea în Partidul Social Democrat a primarului oraşului Petrila, Ilie Păducel (foto), a fost confirmată public, de către preşedintele social-democraţilor
Citește mai multDeja celebra comisie parlamentară care se ocupă de analiza proiectului guvernamental privind viitoarea exploatare auriferă de la Roşia Montană îşi
Citește mai multÎncântătoare şi incitantă, prin prezenţă şi tonus, Conferinţa Organizaţiei Judeţene de Femei PSD Hunedoara, desfăşurată la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, a decis schimbarea radicală: noua preşedintă este Natalia Intotero (foto), aleasă cu majoritate covârşitoare. Această schimbare nu este o surpriză, deoarece semnele ei au fost vizibile încă de la alegerile din organizaţiile locale ale femeilor social-democrate.
Citește mai multVineri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câştig de cauză fostului comisar şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC) (actualul Comisariat Judeţean pentru protecţia Consumatorilor – CJPC) Hunedoara, Romi Cărmăzan (foto), în procesul intentat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi în care acesta a contestat demiterea sa. Dacă decizia nu este atacată în 15 zile, Romi Cărmăzan poate reveni în funcţie.
Citește mai multNicolae Drăgoi, directorul general adjunct al CEH, responsabil de minerit Pentru că au fost descoperite mai multe nereguli de către
Citește mai multGheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan Pentru că vrea să pună în valoare Staţiunea Pasul Vâlcan şi în extrasezon, prin organizarea
Citește mai mult