Guvernul Ungureanu a căzut! Victor Ponta desemnat prim-ministru!
În urma votului la moţiunea de cenzură, exprimat azi în plenul Parlamentului, Guvernul Ungureanu fiind astfel demis. În urma consultărilor
Citește mai multÎn urma votului la moţiunea de cenzură, exprimat azi în plenul Parlamentului, Guvernul Ungureanu fiind astfel demis. În urma consultărilor
Citește mai multSe spune că gradul de dezvoltare a unei comune se măsoară în proiectele finalizate, dintre care aducţiunea cu apă şi reţeaua de canalizare cântărind cel mai mult. În comuna Hărău, acestea sunt în plin proces de realizare.
Citește mai multToţi directorii de unităţi de învăţământ din judeţ au fost avertizaţi să nu se facă politică în şcoli, în caz
Citește mai multÎnotătorul Alexandru Ancuţa (18 ani), de la CSS Hunedoara, va fi unul dintre reprezentanţii României la Campionatele Balcanice, programate la finalul acestei săptămâni, în Serbia.
Citește mai multTenismenii Dragoş Mîrtea (CSM Timişoara) şi Sergiu Rogoveanu (SCM Deva), ambii prezenţi în topul mondial ATP, au făcut legea în competiţia de seniori a turneului „Cupa Constructorul”, încheiat ieri, la Hunedoara. La categoriile de vârstă mai mici, în prim-plan au fost sportivi din Deva, Petroşani şi Iaşi.
Citește mai multO fetiţă de nouă ani a fost lovită de un moped în timp ce încerca să traverseze o stradă din
Citește mai multPatronul unei societăţi comerciale din municipiul Hunedoara este cercetat pentru evaziune fiscală, după ce ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor
Citește mai multOdată cu creşterea vitezelor de transfer în Internet şi a capacităţilor tot mai mari de stocare în serverele online, începem să asistăm la „moartea“ naturală a DVD-urilor.
În acest an, se estimează că vor fi 3,4 miliarde vizualizări de filme online la nivel mondial, faţă de 2,4 miliarde de vizualizări de discuri video.
Mai mulţi elevi din Valea Jiului, care trebuie să încaseze pe card plăţile pentru participarea la practică, sunt nemulţumiţi de faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara lucrează cu o instituţie bancară care în zona respectivă nu are nici un sediu.
Citește mai multMâine, începând cu ora 19, Universitatea „Babeş-Bolyai”-Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj-Napoca şi Teatrul de Artă Deva aduc în scenă spectacolul „Corsete şi Bandaje“, cu un scenariu adaptat după marele scriitor Mihail Bulgakov.
Citește mai multVorbeşte lumea prin judeţ că un funcţionar public care se vrea primar într-o localitate nu foarte mare se pregăteşte să
Citește mai multSportivii de la HyperGym Deva, legitimaţi la secţia Sambo Combat şi la Divizia Sportivă a BGS, au obţinut două victorii şi o remiză în cele patru partide susţinute în cadrul Galei „Romanian Xtrem Fighting”, desfăşurată la Braşov.
Citește mai mult„Zestrea imobiliară” a cartierului Colonie din Petroşani dispare pe zi ce trece. Hoţii şi-au înteţit atacurile asupra imobilelor care nu sunt locuite şi după ce au furat tot, au trecut la parcurile din zonă.
Citește mai multOfiţerii de la crimă organizată au descins, ieri, la palatele romilor din Strehaia, implicaţi în dosarul de evaziune fiscală de 20 de milioane de euro, instrumentat de DIICOT Mehedinţi. Cinci dintre imobile au fost puse sub sechestru.
Citește mai multDeputatul Gheorghe Firczak (foto) s-a înscris, ieri, la ora 12.00, în cursa pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Este primul politician local care şi-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral Judeţean, pentru această funcţie. Odată cu depunerea candidaturii sale, Firczak a depus şi o listă de 41 de candidaţi pentru posturile de consilieri judeţeni.
Citește mai multIeri, la Judecătoria Deva, a avut loc un nou termen în procesul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ (foto stânga), l-a intentat împotriva istoricului Marius Oprea (foto dreapta), pe care îl acuză de calomnie. Moloţ a cerut strămutarea judecării cauzei.
Citește mai multLiga a II-a, seria vest, programul etapei a 24-a: mâine, 28 aprilie, ora 11.00: Arieşul Turda – Gloria Bistriţa 0-3
Citește mai multUn tânăr de 20 de ani, din Deva, a fost arestat după ce, în plină zi, a tâlhărit o femeie pe stradă. Este a doua oară luna aceasta când tânărul ajunge pe mâna poliţiştilor, după ce a mai fost prins la furat de fier.
Citește mai multAtleţii veterani Violeta Munteanu (54 de ani, Vulcan) şi Corneliu Varvescu (foto) (54 de ani, Deva) sunt singurii alergători din
Citește mai multParlamentarii USL susţin că moţiunea de cenzură de astăzi are şanse foarte mari să treacă, întrucât au semnale că unii dintre democrat-liberali vor să voteze pentru căderea Guvernului Ungureanu.
Citește mai mult