Zi: 22 martie 2012

ComunitateFlash

Din cabane, dejecţiile sunt deversate în pădure

Pe principiul punerii carului înaintea boilor, statul român investeşte 45 de milioane de euro într-o staţiune despre care nu se ştie dacă într-un viitor apropiat va avea reţea de canalizare şi apă. Este vorba despre staţiunea montană Straja, unde mai mult de jumătate din cele 200 de cabane nu au fose septice, ci toată mizeria se scurge prin nişte ţevi groase, la 10 metri în spatele clădirilor. La fel de multe cabane nu au apă curentă, aceasta fiind adusă de la izvoare, cu butoaiele. În tot acest timp, autorităţile publice aruncă vina unele pe altele, deşi datele problemei sunt cunoscute de mai bine de 10 ani.

Read More
Politica si administratie

Umilinţa de a fi Traian Băsescu

Din când în când, Traian Băsescu iese pe micile ecrane şi se plânge. Întrucât „dragă Stolo” nu era pe-aproape şi nici ceapă nu toca, lacrimile-i nu i-au făcut şanţuri pe fardul de pe obraz, când, într-o emisiune de la un bine-înţeles obedient post tv, încă ocupantul fotoliului de la Cotroceni se văicărea de ţi se rupea sufletul cum, vai, vai, vai, începând din 2007, s-a simţit umilit ca niciodată până atunci în viaţa lui.

Read More